Șeful DNA Constanța, la ieșirea de la audieri: Acuzațiile sunt de abuz în serviciu și represiune nedreaptă – VIDEO

Publicat: 10 06. 2019, 16:23

This browser does not support the video element.

„Acuzațiile sunt de abuz în serviciu, represiune nedreaptă. Sunt două instanțe (care au vorbit despre probe și ancheta – n.r.), și au spus că persoana respectivă se făcea vinovată de infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată. (…) Nu pot să comentez (denunțul, n.r.) pentru ca fac obiectul procedurii judiciare”, a declarat Andrei Bodean, la ieșirea de la audiere.

Potrivit șefului DNA Constanța, procurorii Secției pentru anchetarea magistraților nu l-au plasat sub control judiciar.

Andrei Bodean a mai precizat că nu are restricții să comunice despre speță și că nu a avut neînțelegeri în trecut cu procurorul de caz de la Secția de anchetă, Zarafina Puiu, în contextul în care aceasta vine tot din Constanța.

Știre inițială
 
Procurorul-șef DNA Constanța, Andrei Bodean, se află, la ora transmiterii știrii, la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ), surse declarând pentru Mediafax că acesta va fi audiat într-un dosar deschis la sesizarea avocatului Sorin Calaigii, care îl acuză de falsificare de probe.
 
Andrei Bodean nu a făcut declarații la intrarea în sediul Secției de investigare a infracțiunilor din justiție.
 
Surse apropiate anchetei au precizat, pentru Mediafax, că șeful DNA Constanța, Andrei Bodean, a fost chemat de procurorii Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție pentru a fi audiat în calitate de suspect. Dosarul în care este vizat procurorul este deschis la sesizarea avocatului Sorin Calaigii, care îl acuză că ar fi falsificat probe în cauza prin care cel din urmă a fost trimis în judecată.
 
De altfel, Andrei Bodean a formulat, în 2017, o cerere de apărare a reputației profesionale privind unele afirmații dintr-un articol de presă, unde scria că magistratul și-ar fi îndeplinit atribuțiile cu rea credință privind urmărirea penală ce-l privea pe avocatul Sorin Calaigii, ulterior condamnat la închisoare cu executare pentru corupție. CSM a admis cererea lui Andrei Bodean.
 
Tot Bodean este și cel care l-a trimis în judecată pe fostul edil Radu Mazăre și l-a anchetat și pe Nicușor Constantinescu.
 
Andrei Bodean a candidat și pentru șefia Direcției Naționale Anticorupție – structura centrală.