SPP îl va proteja pe șeful misiunii ONU în Republica Centrafricană

Publicat: 18 11. 2015, 11:42

Misiunea este finanțată de ONU, iar SPP suportă cheltuielile „aferente drepturilor bănești din țară”, potrivit documentului, Senatul luând act de această informare.

„Participarea la aceste misiuni reprezintă pentru țara noastră o nouă confirmare a rolului său de furnizor de securitate, având, totodată, ca efecte benefice, dezvoltarea relațiilor de cooperare între România și statele membre ale Organizației Națiunilor Unite participante la misiuni de menținere a păcii”, potrivit documentului semnat de președinte.

Iohannis precizează că a aprobat solicitarea venită de la premier și că România participă deja, la solicitarea secretariatului general ONU, la misiuni în Sudan și Afganistan cu echipe pază și protecție.