TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de luni, 23 iunie

Publicat: 23 06. 2014, 21:35
Actualizat: 08 08. 2014, 20:03

Știri de interes public sau știri care au stârnit interesul publicului: la finalul fiecărei zile, editorii gândul vă propun TOP 5 ȘTIRI, o oglindă a știrilor de peste zi.

1. Puterea vrea demisia de onoare a președintelui Traian Băsescu după arestarea fratelui său, Mircea, în dosarul Bercea Mondial, și impune o sedință specială a parlamentului în acest sens, la propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu. Președintele a declarat astăzi că își va duce mandatul până în ultima zi.

2. Elevii de clasa a VIII-a au susținut astăzi prima probă din cadrul examenului de Evaluare Națională 2014, la limba și literatura română. Gândul a publicat în timp real subiectele și rezolvarea acestora.

3. Președintele Consiliului Județean Nicușor Constantinescu ar putea fi arestat preventiv după ce judecătorii Tribunalului București au constat că acesta nu a respectat regulile procedurii de control judiciar. Șeful CJ Constanța este plecat din țară în SUA unde susține că s-ar trata de o boală gravă. Acesta a declarat pentru gândul că „DNA a hotărât lichidarea sa fizică”

4. Curtea de Apel a decis, vineri, suspendarea normelor de aplicare a legii privind câinii fără stăpân, care permite și eutanasierea lor. În replică, coordonatorul de proiect al ASPA, Răzvan Băncescu că programul de gestionare a maidanezilor funcționează în continuare în Capitală, dar a cerut Guvernului să conteste hotărârea instanței.

5. Steaua va întâlni echipa Strømsgodset IF, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, primul meci fiind programat în Norvegia, conform tragerii la sorți ce a avut loc, luni, la Nyon. În același timp, Echipa CFR Cluj va întâlni echipa sârbă FK Jagodina în turul doi preliminar al Ligii Europa.

 

ȘTIRI – ULTIMELE ȘTIRI și ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ, pe GÂNDUL.INFO