TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de vineri, 30 mai

Publicat: 30 05. 2014, 22:39
Actualizat: 29 07. 2014, 20:54

Știri de interes public sau știri care au stârnit interesul publicului: la finalul fiecărei zile, editorii gândul vă propun TOP 5 ȘTIRI, o oglindă a știrilor de peste zi.

1. Un oficial rus din ambasadei din România a lansat un atac dur la adresa consilierului prezidențial Iulian Chifu, folosind un limbaj contrar oricăror uzanțe ale mediului diplomatic. „A dat cu rahat și s-a ascuns”, i-a comunicat pe Facebook lui Chifu Alexey Babenko, secretar unu în Ambasada Rusiei.

2. Mircea Băsescu, fratele președintelui, a fost șantajat de ginerele și fiica lui Bercea Mondial, care l-au amenințat că, dacă nu le dă 280.000 de euro, vor face publice informații despre presupusa implicare a acestuia în fapte de corupție, cei doi fiind prinși când primeau 10.000 de euro, potrivit unor surse judiciare. Ginerele lui Bercea Mondial a fost arestat preventiv.

3. Cancelarul german Angela Merkel a declarat vineri, pentru prima dată în mod explicit după alegerile europene, că susține candidatura lui Jean-Claude Juncker la președinția Comisiei Europene (CE). Anunțul ne spune, practic, că luxembourghezul Juncker are ușile deschise către șefia Comisiei Europene.

4. Gândul le-a transmis azi britanicilor un mesaj: Ne pare rău că l-ați cunoscut doar pe Tarky. Vrem să vi-l prezentăm și pe Cosmin, românul care are grijă de cei mai săraci oameni din Londra. Cine sunt cele două personaje și de ce vorbim despre ele, AICI.

5. Gândul vă prezintă un interviu cu Tedy Necula, regizorul care le redă speranța românilor cu dizabilități: „O persoană cu handicap este oricine a spus măcar o dată în viață nu pot”. Interviul, AICI.

ȘTIRI – ULTIMELE ȘTIRI și ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ, pe GÂNDUL.INFO