Un bărbat din Mureș de 70 de ani a murit după ce a căzut într-o fântână

Publicat: 21 11. 2019, 12:23

Pompierii din Mureș au intervenit, joi, la o locuință de pe strada Băneasa din Târgu Mureș, pentru salvarea unui bărbat care a căzut în fântâna din curtea casei.

Potrivit ISU Mureș, la momentul sosirii echipajelor de pompieri, bărbatul în vârstă de 70 de ani era deja scos din fântână, dar era inconștient.

Echipajul SAJ i-a făcut, fără succes, manevre de resuscitare, ulterior declarând decesul.