Prima pagină » Știri » Unde au ajuns cele 125 de tablouri din dosarul Vâlcov

Unde au ajuns cele 125 de tablouri din dosarul Vâlcov

Unde au ajuns cele 125 de tablouri din dosarul Vâlcov
Cele 125 de tablouri care au fost sechestrate de procurorii DNA în dosarul fostului ministru al Finanțelor Darius Vâlcov se află în custodia Muzeului Național de Artă a României (MNAR) din București, dar instituția muzeală nu este implicată în evaluarea și autentificarea obiectelor de artă preluate.

„În conformitate cu prevederile legale și având în vedere dispoziția Parchetului, Muzeul Național de Artă al României a preluat în custodie de la Direcția Națională Anticorupție un număr de 125 de obiecte de artă care au fost sechestrate de Parchet în dosarul domnului Darius Vâlcov”, informează instituția muzeală.

Toate obiectele au fost sigilate de Direcția Națională Anticorupție și vor fi ținute la dispoziția acesteia pe tot parcursul cercetărilor, bunurile urmând a fi expertizate și evaluate de un expert independent, care va fi desemnat de unitatea de parchet, a precizat MNAR.

Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov a fost adus luni din Arestul Poliției Capitalei la Direcția Națională Anticorupție (DNA), pentru a da noi declarații în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție.

Darius Vâlcov a fost audiat și în 2 aprilie la DNA, unde a mers după ce Senatul a avizat, în 1 aprilie, o nouă cerere a procurorilor de arestare a acestuia.

Procurorii au cerut noul aviz de la Senat pentru urmărirea penală, reținerea și arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov după ce au extins acuzațiile aduse acestuia, inițial fiind începută urmărirea penală pe numele fostului ministru pentru trafic de influență. Astfel, Darius Vâlcov este acuzat și că a folosit informații obținute când a fost primar, senator și ministru, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură. Procurorii susțin că aceste firme erau deținute de Vâlcov, dar erau administrate prin interpuși.

Darius Vâlcov a stat în arest la domiciliu din 26 martie până în 2 aprilie, când a fost arestat preventiv pentru 23 de zile, până în 24 aprilie inclusiv. Instanța supremă a admis în 2 aprilie contestația procurorilor DNA în cazul deciziei de arestare la domiciliu a lui Vâlcov luată de un judecător de drepturi și libertăți de la ICCJ. Decizia a fost luată după ce procurorii l-au acuzat de trafic de influență, pentru că ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.

Procurorii DNA au făcut, în 26 martie, șase percheziții în localități din județul Olt, în municipiul Slatina și în București, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziționate de Darius Vâlcov, prin interpuși, de la case celebre de licitații, cu bani presupus obținuți din fapte de corupție.

În urma perchezițiilor, anchetatorii au găsit 101 opere de artă, pe care figurează semnătura unor pictori celebri, cum ar fi Pablo Picasso (două gravuri și un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Constantin Piliuță, Corneliu Baba, Horia Bernea sau Octav Băncilă, potrivit DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că recent fostul ministru al Finanțelor a predat procurorilor alte 47 de tablouri, pe lângă opere de artă ridicate deja de anchetatori.

Potrivit surselor citate, Darius Vâlcov intenționa să deschidă o galerie de artă în București, iar în acest scop luase un spațiu și începuse amenajarea, dar, din cauza cercetărilor, ar fi ascuns tablourile la patru persoane de încredere. Anchetatorii ar fi găsit unele tablouri prin dulapuri sau pe sub paturi, din cauza faptului că Vâlcov și oamenii săi de încredere s-ar fi grăbit să le ascundă.

Galeria de artă pe care Darius Vâlcov intenționa să o deschidă în Capitală este pe strada Stockholm, din Sectorul 1, unde anchetatorii au găsit la percheziții 29 de tablouri. Darius Vâlcov ar fi dat un milion de lei unui intermediar, în 2013, pentru achiziția de tablouri, au precizat sursele citate.

Operele de artă găsite de procurori la adresa din Sectorul 1 sunt semnate, printre alții, de Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Corneliu Baba, Nicolae Vermont, Nicolae Dărăscu, Mircea Mihai Ciobanu, Rudolf Negely, Ștefan Câlția, Adam Bălțatu, Aurel Băieșu, Dumitru Ghiață, Iosif Iser, Samuel Mutzner, George Catargi, Francisc Chiuariu, Constantin Piliuță, Constantin Păuleț, Andy Worhol și Mihai Sârbulescu. Tot la aceeași adresă au fost găsite și obiecte decorative semnate Pablo Picasso și Victor Brauner, au precizat sursele citate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Metalul despre care puțini știu că valorează o avere. Un gram costă aproape 1.000 de euro
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Luna Nouă în Scorpion, pe 9 noiembrie: ce nu mai merită să duci după tine și cum îți faci curaj să începi altfel? Previziuni pentru toate zodiile
Digi24
Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi pescari după nouă ore în ocean, la zeci de kilometri de ţărm
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Ce se întâmplă doctore
La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce uneori dispozitivele au lag?
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!