Unul dintre cei doi frați care au murit înecați la Olimp a fost masor la Concordia Chiajna

Publicat: 22 07. 2013, 09:48
Actualizat: 22 07. 2013, 09:48

Cei doi frați din Slobozia care au murit înecați în valurile mării, duminică dimineață, în dreptul stațiunii Olimp, sunt Adrian Moise, fost până de curând masor la echipa de Liga I Concordia Chiajna, și Adrian Moise, care a lucrat și  el la Unirea Urziceni, fosta campioană a României, acum desființată.

Potrivit polițiștilor constănțeni, duminică dimineață, în jurul orei 06.00, trei frați din Slobozia, cu vârste cuprinse între 35 și 45 de ani, aflați în stațiunea Olimp, au mers să facă o baie, deși marea era agitată, și numai unul dintre ei a mai ieșit la mal.

Acesta i-a anunțat pe salvamari, care i-au căutat pe ceilalți frați mai bine de jumătate de oră.

În jurul orei 07.00, salvamarii au reușit să scoată la mal trupurile bărbaților și, deși la fața locului a ajuns și o ambulanță, cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul celor doi frați.

Trupurile lor au fost transportate la morga din Mangalia pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor decesului, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a afla cu exactitate cum s-a produs tragedia.