Usturoi VS. Coronavirus. Mesajul MAI despre „leacurile naturale” stârnește imaginația românilor: „Deci, protejează”

Publicat: 06 03. 2020, 18:27
Sursă FOTO: Ministerul Afacerilor Interne - Facebook

Ministerul Afacerilor Interne din România a postat pe pagina oficială de Facebook un mesaj în care explică „eficacitatea leacurilornaturale” iar românii s-au arătat foarte inventivi în comentarii.

„Mâncând usturoi se poate preveni infecția cu noul coronavirus?”

„Usturoiul este un aliment sănătos care poate avea unele proprietăți antimicrobiene. Cu toate acestea, nu există dovezi potrivit cărora consumul de usturoi vă poate proteja de noul coronavirus”, explică MAI în postare.

Informațiile despre „relația usturoi-coronavirus” au fost publicate într-o serie de clarificări referitoare la „aspecte de interes”.

Unul dintre românii care a comentat la postare s-a arătat a fi cu adevărat inventiv scriind: „Dacă mănânci usturoi, oamenii nu se mai apropie de tine din cauza mirosului. Deci, protejează”.

Alte aspecte menționate de MAI:

  • nu există medicamente pentru prevenirea și tratarea coronavirusului;
  • antibioticele nu funcționează împotriva virusului;
  • Covid-19 afectează persoane de toate vârstele;
  • pulverizarea de alcool sau clor pe corp nu ucide virusul care a intrat deja în corp;
  • nu există dovezi că animalele de companie ar putea fi infectate cu noul virus;
  • nu există niciun risc de infectare de la coletele primite din China.