VIDEO | Cum tratăm eficient și pe termen lung pielea uscată a corpului. Specialist: „De obicei, apare pentru că nu ne îngrijim cum trebuie”

Publicat: 11 10. 2022, 12:47

This browser does not support the video element.

Diana Baicu, specialist în industria de frumusețe profesională, a vorbit, marți, la Neatza cu Răzvan și Dani, despre cum putem să scăpăm de pielea uscată sau cum să o prevenim. 

Tipul de piele care se descuamează provoacă un prurit, adică pur și simplu vrem să ne scărpinăm și apare senzația de tragere. Asta înseamnă avem pielea uscată, spune specialistul.

„Pielea uscată apare din cauza unui deficit de lipide, pentru că știm foarte bine că la suprafața pielii avem un film hidrolipidic care ne protejează. Știm cu toții că rolul pielii este să ne protejeze de factorii externi. Când există un deficit uleiuri naturale, de lipide la suprafața pielii și un deficit de apă, pielea se usucă și nu mai poate să își îndeplinească rolul să natural”, a precizat Diana Baicu.

Astfel, noi trebuie să intervenim și să o îngrijim. Este posibil să avem pielea uscată de la natură, însă, de obicei, aceasta apare pentru că nu ne îngrijim cum trebuie. Mulți oameni nu acordă suficientă importanță pielii corpului.

Factorii care duc la uscarea pielii

„Una dintre cauzele care duc la uscarea pielii este contactul prelungit cu apa, adică facem băi lungi, folosim produse pentru curățare pielii care sunt prea dure și nu exfoliem”, a mai spus specialistul.

De asemenea, temperatura apei este foarte importantă. „Trebuie să fie medie. Nici prea caldă, nici prea rece”.

Pe de altă parte, sunt importante și produsele pe care le folosim atunci când ne spălăm, ce gel de duș folosim sau ce săpun.

„Nu ar trebui să folosim produse care conțin săpunuri, produse care conțin alcool, pentru că știm foarte bine că acestea duc la deshidratare a pielii și aș recomanda să folosim cremă de duș, în special atunci când avem genetic pielea uscată – cremă de duș sau un gel de duș cu proprietăți exfoliante”.

Un alt factor care duce la uscarea pielii este faptul că mulți dintre noi nu ne exfoliem pielea corpului, pielea. Exfolierea este la fel de importantă ca și hidratarea și nutrirea, atunci când vorbim de combaterea pielii uscate.

Cât de des ar trebui să ne exfoliem pielea

„Ar trebui să ne exfoliem pielea de 2-3 ori pe săptămână. Ne spălăm cu el ca și cu gel de duș obișnuit, masăm puțin mai mult decât am face în cazul în care folosim un gel comun și în același timp și exfoliem. Îl punem în palme după care venim și masăm tot corpul și după aceea trecem doar cu jetul de apă. Nu mai venim din nou cu gel de duș, pentru că atunci pielea noastră rămâne deja hidratată.”

În plus, persoanele care au peste 40 de ani ar trebui să știe că nu e suficient să folosească doar un lapte de corp. Pentru persoanele foarte tinere, da, e suficient.

„Sunt serumuri speciale. Se aplică în cantități foarte mici, încălzim în palme, după care aplicăm pe tot corpul. Și există foarte multe geluri, geluri, serumuri care sunt special concepute pentru acțiunea overnight, adică seara înainte să ne culcăm, ne aplicăm pe tot corpul”, a închieiat Diana Baicu.