Voiculescu, citat cu mandat de aducere la Tribunalul București: „Voi vorbi cu avocatul, să văd pe cine dau în judecată”

Publicat: 08 05. 2013, 18:32
Actualizat: 25 06. 2013, 14:45

Dan Voiculescu a declarat miercuri la Tribunalul București, unde a fost audiat în dosarul Loteria II, că instanța a emis pe numele său un mandat de aducere fără a fi cazul, că i s-a produs un prejudiciu moral și de imagine și că își rezervă dreptul de a-i da în judecată pe semnatarii documentului.

Voiculescu s-a prezentat miercuri la Tribunalul București, unde a fost citat cu mandat de aducere pentru a da o declarație de martor în dosarul în care fiica lui și omul de afaceri George Copos sunt judecați pentru fapte de corupție.

Instanța i-a citit din oficiu lui Voiculescu o declarație din 16 aprilie 2007 dată la DNA, în care acesta arăta că i-a împrumutat fiicei sale o sumă de bani, restituită ulterior, și că nu are nicio implicare în faptele judecate în acest caz.

În finalul depoziției sale, Voiculescu a insistat în fața instanței ca în declarația sa să se menționeze că i se rezervă dreptul de a discuta cu avocatul său în legătură cu mandatul de aducere emis de instanță.

Dan Voiculescu a povestit că, „în urmă cu câteva zile”, la ușa casei sale s-a prezentat un polițișt care avea asupra sa acest mandat de aducere. El a arătat că o nepoată a sa a deschis ușa, iar după ce a aflat pentru ce se află polițistul la ușa lor, a fugit la mama ei, spunându-i că a venit poliția să-l ia pe Dan Voiculescu.

Fostul senator a arătat că nu înțelege de ce instanța a emis un mandat de aducere, arătând că el nu a fost citat corespunzător, în sensul în care la domiciliul la care locuiește nu a primit nicio citație din partea instanței.

În acest context, judecătorul de caz Ana Otilia Bomboș i-a explicat lui Voiculescu că dosarul trenează de multă vreme și, pentru asigurarea celerității judecării cauzei, se pot emite și mandate de aducere pe numele martorilor.

Voiculescu a arătat în continuare că informația privind citarea sa cu mandat de aducere a transpărut în spațiul public și că presa l-ar fi așteptat în mod expres la Tribunal, anunțând la TV această informație.

Dan Voiculescu a mai spus că se simte prejudiciat moral și că va analiza împreună cu un avocat această situație. Toate aceste precizări ale lui Voiculescu au fost menționate în declarația pe care a semnat-o la finalul ședinței de judecată.

La ieșirea din sediul instanței, Voiculescu a arătat că nu se gândește la o sumă de bani anume pe care să o ceară drept daune, dar că va recurge la deschiderea unui proces pe numele celor care au semnat mandatul de aducere, toate acestea, însă, după ce se va consulta cu avocatul.

Instanța a stabilit un nou termen de judecată în dosarul Loteria II pentru 5 iunie, dată la care vor fi discutate probele apărării.
În dosarul Loteria II, procurorii anticorupție i-au trimis în judecată, în 29 decembrie 2008, pe Gheorghe Copos, Camelia Voiculescu și Sorin Pantiș, alături de alte zece persoane, pentru manipularea pieței de capital.