Zeci de candidați respinși la Medicină contestă subiectele

Publicat: 26 07. 2013, 16:31
Actualizat: 23 05. 2015, 05:45

Zeci de candidați respinși la admiterea la Facultatea de Medicină de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila” din Capitală contestă subiectele de la examen motivând că unele dintre ele nu erau din programă, iar altele au fost formulate greșit.

Mai mulți candidați respinși la admitere au forțat, vineri, intrarea în sala în care comisia întocmea documentele referitoare la admitere, reclamând că mai multe grile au fost scanate greșit sau că au existat erori în conținutul acestora.

Examenul de admitere la facultățile UMF „Carol Davilla” a fost susținut miercuri, iar candidații și-au putut afla în aceeași zi rezultatele, întrucât grila a fost verificată în prezența acestora. Ulterior, fiecare candidat a putut contesta rezultatul obținut la testul grilă. Vineri, au fost afișate rezultatele după soluționarea contestațiilor.

Ministrul delegat pentru Învățământ Superior și Cercetare Mihnea Costoiu a declarat pentru MEDIAFAX că va discuta cazul cu rectorul UMF Ionel Sinescu.

„Merg la UMF «Carol Davila» pentru a dioscuta cu domnul rector Ionel Sinescu. ieri am fost la ASE. Am înțeles că mai mulți candidați respinși la admitere încearcă să forțeze admiterea peste cifra de școlarizare la taxă. Trebuie să respectăm legea”, a declarat Mihnea Costoiu.

La cele patru facultăți ale UMF „Carol Davila” s-au înscris anul acesta 4.541 de candidați, înregistrându-se cea mai mare concurență din 1990, potrivit universității. Au fost scoase la concurs în total 850 de locuri bugetate, 520 de locuri cu taxă, șase pentru romi și două pentru etnicii români din Republica Moldova.

La Facultatea de Medicină unde au fost scoase la concurs 432 de locuri finanțate de la buget, au fost înscriși 2.262 de candidați, concurența fiind de 5,2 candidați pe un loc fără taxă, în timp ce la Facultatea de Medicină Dentara, pentru cele 131 de locuri fără taxă s-au înscris 1.280 de candidați, fiind 9,7 candidați pe loc.

La Facultatea de Farmacie s-au înscris 408 candidați pentru cele 131 de locuri fără taxă, iar Facultatea de Moașe a scos la concurs 156 de locuri fără taxă, fiind înscriși 591 de candidați.