Alte două victime din Clubul Colectiv vor fi transferate la spitale din străinătate

Publicat: 08 11. 2015, 08:58
Actualizat: 08 11. 2015, 11:14

Conform unui comunicat transmis duminică dimineață de MApN, două aeronave de tip C-27J Spartan ale Forțelor Aeriene Române, configurate pentru misiuni de evacuare medicală, sunt planificate să execute duminică două noi misiuni umanitare de urgență către Marea Britanie (ora aproximativă de decolare 10.00), și Ungaria (ora aproximativă de decolare 12.00) pentru transferul unor pacienți răniți în incendiul de la Clubul Colectiv.

Misiunile vor fi executate la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, iar pacienții vor fi asistați pe timpul zborurilor de echipe medicale coordonate de SMURD și sprijinite de medici și personal de specialitate din MApN.

Sâmbătă dimineață, 16 răniți în incendiul din clubul Colectiv au fost preluați cu două aeronave Spartan ale Ministerului Apărării, care au decolat de la Baza Militară de la Otopeni. Opt dintre pacienți au fost transferați pentru tratament în trei spitale din Olanda, iar ceilalți opt, la Spitalul Militar din Bruxelles. Doi dintre cei opt pacienți răniți în incendiul din clubul Colectiv care au fost transportați în Olanda au decedat, unul în ambulanță spre spital și un altul la spitalul din Rotterdam, a spus secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Sâmbătă seară, alte două victime – Alexandru Hogea și Mariana Oprea – au fost preluate de aeronave ale Inspectoratului General de Aviație și duse în Austria.

Premierul interimar Sorin Cîmpeanu anunța, sâmbătă, că există discuții și cu autoritățile din Finlanda și Norvegia pentru a stabili câți pacienți pot prelua. El mai spunea că ministrul Apărării din Ungaria a transmis, sâmbătă, că Budapesta poate prelua cinci pacienți și urma să se stabilească și câți pacienți vor fi transportați în Marea Britanie.

De asemenea, duminică va sosi o echipă de medici francezi pentru a evalua situația, iar luni una din Germania.

El susținea că Guvernul român va suporta integral costurile spitalizării pacienților transferați în afara țării, dar și costurile pentru cazarea și transportul câte unui aparținător, indiferent de durata șederii. Banii vor fi transferați din fondul de rezervă al Guvernului, fie prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, fie prin intermediul Ministerului Muncii.

Bilanțul persoanelor decedate în tragedia de la Clubul Colectiv a ajuns la 43, după ce duminică au murit alți doi răniți internați la Spitalul „Floreasca” din Capitală, iar alți nouă au decedat sâmbătă – șapte în spitale din Capitală și doi în Olanda.

În spitalele din Capitală mai sunt internați aproximativ 100 de răniți.