Raportul Colectiv, finalizat la 5 luni după tragedie: ce a declanșat incendiul

Publicat: 02 04. 2016, 08:29

În raportul obținut de Digi24 scrie că substanțele toxice depistate în aerul din clubul Colectiv NU au contribuit la declanșarea incendiului. În plus, viteza de propagare a flăcărilor a fost mai mare decât stabiliseră specialiștii de la Petroșani. În raport se arată că artificiile erau poziționate prea aproape de stâlpul antifonat.

Vineri, 1 aprilie, era termenul limită impus de procurori pentru finalizarea acestui raport. Cele trei instituții menționate mai sus redactaseră deja câte un raport cu cauzele incendiului, dar procurorii au cerut un supliment de expertiză, cel care a fost predat vineri.

Au fost luate probe de aer, la 40 de zile după producerea incendiului din clubul Colectiv, iar procurorii nu erau foarte lămuriți dacă substanțele respective, substanțe toxice, au contribuit sau nu la producerea incendiului. Raportul final arată că substanțele care existau în aer nu ar fi putut să contribuie la declanșarea acestui incendiu.

De asemenea, au existat semne de întrebare cu privire la viteza de propagare a flăcărilor. Specialiștii INSEMEX stabiliseră în raportul lor că viteza de propagare a flăcărilor a fost de 2,3 metri pe secundă, iar cei de la Institutul Național de nu au tras nicio concluzie cu privire la viteza de propagare a focului. Raportul final a stabilit că viteza cu care s-a deschis focul a fost de 3,5 metri pe secundă, mult mai mare decât cea stabilită inițial.

De asemenea, experții arată că artificiile care au fost montate în clubul Colectiv nu au fost poziționate corect. În primul rând, acestea erau destinate strict spațiilor deschise. În plus, au fost poziționate mult prea aproape de stâlpul care nu era ignifug. Ar fi trebuit să existe cel puțin cinci metri între artificii și stâlp.