Prima pagină » Video » Clujul, exemplu pentru România. Radu Rațiu, vicepreședinte CJ: „Când lucrăm împreună, reușim”

Clujul, exemplu pentru România. Radu Rațiu, vicepreședinte CJ: „Când lucrăm împreună, reușim”

Radu Rațiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, a afirmat în cadrul conferinței Gândul „Portret România – Cluj-Napoca” că modelul de digitalizare din Cluj poate fi un exemplu de implementat la nivel național. Conferința „Portret România – Cluj-Napoca” și-a propus să contureze o imagine clară și actuală a ecosistemelor economice locale, punând în lumină provocările, oportunitățile și actorii care modelează dezvoltarea comunităților regionale.

„Concluzia principală ar fi că în momentul în care lucrăm împreună reușim. În momentul în care am lucrat împreună cu firmele de IT din Cluj am reușit să fim prima instituție digitalizată din România și astăzi suntem un model care poate fi implementat la nivel național. Cred că în momentul în care lucrăm împreună cu universitățile, cu oamenii pregătiți pe care aceștia ni-i oferă în fiecare an putem atrage investitori, putem face cu inventatori români o fabrică de descompunere moleculară a deșeurilor. Pentru că lucrăm împreună, recent am câștigat și două premii cu Palatul Bamfi de la Răscruci. La nivel european, acesta este cel mai bine și mai frumos restaurat monument istoric din Europa”, a declarat Radu Rațiu.

Modelul de la Consiliul Județean Cluj va fi implementat de către ADR Nord-Vest în 444 de UAT-uri

„Cred că în momentul de față ar trebui să continuăm această cale de digitalizare ca să fim competitivi la nivel european. Cred că nu trebuie să ne oprim. Modelul de la Consiliul Județean Cluj trebuie implementat și mă bucur că ADR Nord-Vest îl va implementa în 444 de UAT-uri din România, Regiunea Nord-Vest, și după aceea mi-aș dori să fie implementat în toată România. Cred că am putea face o făbricuță, cum am făcut la Cluj, în fiecare județ din România, prin care să transformăm o cheltuială cu gunoiul într-un venit, să facem energie electrică pentru populație mai ieftină. Și aici cred că această idee a domnului președinte Alin Tișe poate fi o idee revoluționară pentru tot sistemul de gestionare a deșeurilor la nivel național”, a declarat acesta

Secretul comunității din Cluj este cooperarea, afirmă Radu Rațiu

„Cred că, până la urmă, faptul că stăm la masă – instituțiile, universitățile, mediu public, mediu privat împreună, aceste idei bune se adună și atunci cu siguranță rămânem competitivi atât la nivel național, cât și european”, a completat el.

Partenerii conferinței Gândul Portret România – Cluj-Napoca au fost E-Infra, Banca Transilvania, Electrica și RetuRO.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cine a dat autorizația? NATO, noi detalii despre drona doborâtă în Buzău
Digi24
„Erau panicați, unii plângeau”. Localnicii din zona Padina povestesc ce au văzut și auzit când a fost doborâtă drona
Cancan.ro
Bona Irinei Columbeanu spune pentru prima dată ce a trăit în vila de la Izvorani: 'Pentru mine, la doar 18 ani, a fost o schimbare uriașă'
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu, goală pe barcă! Imaginile au strâns sute de mii de aprecieri
Adevarul
Planul secret pentru „Santinela NATO” la Marea Neagră. Obstacolul neașteptat în calea României
Mediafax
ULTIMA ORĂ! Traseul bizar al dronei doborâte de F-16. Pe unde a trecut aceasta
Click
Cum arată Andreea Marin nemachiată. Secretul vedetei pentru un corp de invidiat la 51 de ani
Digi24
„Militarii români fac minuni cu ce au”. Radu Miruță spune că pilotul care a doborât drona a reacționat într-o fracțiune de secundă
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Accident teribil în România!
Ce se întâmplă doctore
Din ce își câștigă banii acum Daniela Crudu, după retragerea din televiziune A spus fără ezitare cu ce se ocupă: Tot ce se întâmplă acolo e wow
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cât costă racheta cu care F-16 a distrus drona din Buzău. Confirmarea MApN pentru ProMotor
Descopera.ro
Cât poate să trăiască un om? Un studiu ar fi elucidat misterul!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Descopera.ro
Din ce a fost făcut „un cap fals” descoperit în Peru, vechi de 1.000 de ani?