Prima pagină » Actualitate » Cine era tânărul de 21 de ani din Vaslui care a murit înecat la Costinești. „Era olimpic, un băiat deștept, cuminte. El întreținea familia”

Cine era tânărul de 21 de ani din Vaslui care a murit înecat la Costinești. „Era olimpic, un băiat deștept, cuminte. El întreținea familia”

Cine era tânărul de 21 de ani din Vaslui care a murit înecat la Costinești. „Era olimpic, un băiat deștept, cuminte. El întreținea familia”

Tânărul de 21 de ani care a dispărut la Costinești și a fost găsit joi mort în zona Obelisc din stațiune este descris de apropiați ca fiind extrem de muncitor și de dedicat familiei.

El a fost dat dispărut pe 9 august, împreună cu un prieten în vârstă de 18 ani. După două zile de căutări, echipajele de salvare au reușit să găsească trupul lui Aurel, dar nu și pe cel al tânărului de 18 ani.

De atunci, cei care l-au cunoscut pe Aurel au început să posteze mesaje impresionante pe rețelele de socializare, potrivit presei locale.

„Erai cel mai bun copil, cel mai respectat, cel care a vrut să aibă un viitor frumos, te-ai ajutat singur și singur ai fost, îmi pare rău că nu am avut destul timp pentru a vorbi mai multe, noi te iubim. Dumnezeu să te ierte și să aibă grijă de tine, drum lin la ceruri, suflet curat” sau „Nu o să te uităm niciodată, o să mă rog la Dumnezeu zi și noapte să fii bine acolo sus, te-ai dus, ai lăsat un gol imens în sufletul nostru, al tuturor, pentru că noi cu toții te iubim, nu o să se schimbe niciodată asta, îmi pare rău că nu am fost prezentă ultima dată când m-ai invitat să ne vedem, nu am știut că o să fie ultima dată, nu te-aș fi lăsat niciodată să pleci, Dumnezeu să te odihnească în pace, sufletul meu mic” sunt doar câteva dintre mesajele emoționante postate de prietenii lui Aurel la aflarea veștii morții acestuia.

Tânărul muncea în Costinești pentru a-și întreține familia

Tot pe o rețea de socializare, o persoană care susține că este nașa lui Aurel spune că acesta era student la Iași și în fiecare vacanță de vară muncea pe litoral pentru a-și întreține familia numeroasă.

Totodată, femeia spune că tânărul era un exemplu, având rezultate foarte bune la facultate, inclusiv o bursă de merit.

„Nu pot să cred, Aurel, unul din băieți, e finul meu. E student la Iași și in vacanță era plecat de 2 săptămâni la muncă pentru c el întreținea familia, în fiecare vară făcea bănuți, le cumpăra lemne de foc, porumb pentru iarnă, are o familie numeroasă și cu probleme. Era olimpic, un băiat deștept, cuminte, nu a pus băutură în gură în viața lui. Din bursa de merit întreținea familia. Nu mai judecați, oameni buni, dacă nu știți povestea lui de viaţă. Aurel, dragule, a înmărmurit toată comunitatea. Fă o minune, Doamne, te rugăm. O familie cu probleme de săntate, era cel mai mare dintre frați și era sprijinul lor. Oameni buni, nunmai judecați oamenii, bunul Dumnezeu și Măicuța Domnului o să le poarte de grijă!”, a scris femeia.

Trupul neînsuflețit al lui Aurel a fost depistat la capătul digului din stațiunea de la Malul Mării, în zona Obelisc. A fost nevoie ca un elicopter să survoleze zona, pentru a-i găsi trupul tânărului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vorbea despre Lucifer și putere absolută”: mărturii tulburătoare în cazul triplei crime din Târgu Jiu
Digi24
Noi date privind tripla crimă din Târgu Jiu. Femeia găsită moartă fusese cu doar o zi înainte la poliție. Ce a reclamat victima
Cancan.ro
Veste DEZASTRUOASĂ pentru clienții Digi! Cresc TOATE abonamentele. Notificarea pe care au primit-o TOȚI consumatorii RCS RDS
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Europa, abandonată în brațele lui Putin? Prognoza unui fost șef al spionajului românesc după ce SUA au întors spatele UE
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Fotografii demult uitate cu Oana Roman. Cum arăta vedeta când lucra în aviație
Digi24
VIDEO. Încăierare masivă între două familii de români, la Dortmund
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Ce se întâmplă doctore
Cu greu o mai recunoști acum pe această artistă. E celebră, dar nu mai arată deloc așa. Mulți nu își dau seama cine este
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Vara vine cu deschiderea circulației pe un nou lot de pe Autostrada A0. Secțiunea dintre Afumați și Cernica va fi deschisă
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic