Prima pagină » Comunicate de presă » COMUNICAT: Grupul Tinmar, investiții de peste 50 de milioane de euro pentru dezvoltarea de capacități de producție de energie regenerabilă

COMUNICAT: Grupul Tinmar, investiții de peste 50 de milioane de euro pentru dezvoltarea de capacități de producție de energie regenerabilă

COMUNICAT: Grupul Tinmar, investiții de peste 50 de milioane de euro pentru dezvoltarea de capacități de producție de energie regenerabilă

Accelerarea tranziției către energia regenerabilă este un obiectiv economic necesar pentru asigurarea independenței energetice a Uniunii Europene și îndeplinirea angajamentelor asumate prin Acordul Green Deal (Pactul Verde European).

“Strategia Grupului Tinmar încă din 2011 a fost concentrată pe înființarea și dezvoltarea de capacități de producție de energie regenerabilă, urmând practic un curs etapizat conform planurilor multianuale stabilite în cadrul companiei.

Astfel, în 2012, Grupul a început prima etapă a planului investițional, dezvoltând de la zero proiecte fotovoltaice cu o putere instalată de 50 Mwp. În decursul ultimilor 3 ani, Grupul Tinmar a continuat strategia de dezvoltare printr-o politică de achiziții de parcuri fotovoltaice în funcțiune. Compania a investit în acest sens peste 50 de milioane de euro, reușind astfel să își dubleze capacitatea instalată din portofoliu, operând în prezent peste 105Mwp putere instalată în parcuri fotovoltaice.”, declară Carla Corb, Marketing & Corporate Communication Director.

În linie cu politicile de decarbonizare și independența energetică a Uniunii Europene, pentru a ne putea reduce emisiile de gaze cu efect de seră, este nevoie ca energia din surse regenerabile să aibă o pondere mai mare în mixul energetic și să asigurăm o mai mare eficiență energetică. În acest scop, Grupul Tinmar alocă pentru investiții în energie regenerabilă un capital de aproximativ 150 milioane de euro pentru următorii 3 ani de zile pentru a continua politica de expansiune.

Astfel, compania are 3 direcții strategice investiționale:

O primă componentă investițională se referă la parteneriatul cu CEO către care compania va aloca peste 50% din capitalul investițional. Astfel se vor pune în funcțiune:

– 4 centrale fotovoltaice împreună cu CE Oltenia – capacitatea instalată de 280 MWp, până în 2025
– la care se adaugă o centrală pe gaz cu o putere instalată de minim 475MW, până în 2027.

Pentru derularea acestui Parteneriat cu Grupul CE Oltenia, au fost înființate societăți cu capital mixt Tinmar Energy și CE Oltenia, după cum urmează:
– Proiectul 1, Societate mixtă de tip SPV, privind implementarea unui parc fotovoltaic cu putere instalată de 83 MW – SE Rovinari;
– Proiectul 2, Societate mixtă SPV, privind implementarea unui parc fotovoltaic de 112 MW- SE Turceni;
– Proiectul 3, Societate mixtă SPV privind implementarea unui parc cu putere instalata de 66MW Pinoasa, SE Rovinari;
– Proiectul 4, Societate mixtă SPV, privind implementarea unui parc fotovoltaic de 19 MW Bohorelu SE Rovinari;
– Proiectul 5, Societate mixtă SPV privind implementarea unui bloc de minim 475 MW pe gaz natural la SE Turceni.

Astfel în data de 17.07.2023 în prezența Dlui Ministru al Energiei, Sebastian Burduja, părţile au semnat contractele de finanțare pentru cele 5 proiecte.

Proiectele vor beneficia de finanțare din Fondul pentru modernizare în proporție de 70% din valoarea investițiilor pentru parcurile fotovoltaice și de 50% pentru centrala pe gaz CCGT Turceni. Conform calendarului estimativ, parcurile fotovoltaice vor fi operaționale în 2024 iar centrala pe gaz în 2026. Aceste contracte de finanțare reprezintă un pas important în direcția unei economii verzi și durabile, oferind oportunități de creștere și dezvoltare pentru România. O a doua componentă investițională va fi alocată pentru achiziționarea de parcuri operaționale, în timp ce a treia componentă investițională, va fi alocată dezvoltării și construcției de parcuri fotovoltaice de la zero, inclusiv cu baterii de stocare.

„Pe termen mediu, ne dorim să depășim 1 GWP în capacități de producție deținute în proprietate sau în operare”, a declarat Carla Corb – Marketing & Corporate Communication Director – Tinmar Energy.

Recomandarea video

Mediafax
Tudorel Andrei, președintele INS, despre marile provocări ale societății actuale, cum se calculează PIB-ul și inflația. „De multe ori nu vedem, dar România a crescut enorm”
Digi24
O țară din Europa se pregăteşte să includă utilizarea banilor cash în Constituţie
Cancan.ro
Doliu în justiția din România! A murit Ion Diaconescu
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Proiectul Artichoke: cum voia CIA să controleze comportamentul uman
Mediafax
Ilie Bolojan se întâlnește joi, la Bruxelles, cu Ursula von der Leyen. Agenda discuțiilor
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Stephen Hawking, în dosarele Epstein. Fotografie cu fizicianul zâmbind pe un șezlong, alături de două femei în bikini
Cancan.ro
Surpriză la Asia Express 2026! Cu cine va face echipă Gabi Torje în competiție
Ce se întâmplă doctore
Alimentele ieftine cu care Nicoleta Luciu a slăbit 35 de kg, în mai puțin de două luni. Sunt accesibile tuturor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Numar record de amenzi, în San Francisco, după ce Poliția a montat radare fixe: Peste 90.000 de abateri, în doar 5 luni
Descopera.ro
Medicul gladiatorilor! Cine era omul care-i trata pe războinicii Romei?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Iubito, ce aș putea face să mă ierți că te-am înșelat?
Descopera.ro
O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record