Prima pagină » Actualitate » Polițiștii din Bistrița în ALERTĂ! Un pacient de la psihiatrie a scăpat ca să UCIDĂ o tânără pentru care făcuse o obsesie

Polițiștii din Bistrița în ALERTĂ! Un pacient de la psihiatrie a scăpat ca să UCIDĂ o tânără pentru care făcuse o obsesie

Ruxandra Radulescu
Polițiștii din Bistrița în ALERTĂ! Un pacient de la psihiatrie a scăpat ca să UCIDĂ o tânără pentru care făcuse o obsesie

Agenții de poliție din Bistrița-Năsăud au intervenit de urgență, după ce un individ a fugit din secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Bistrița, unde fusese închis, împotriva voinței sale, în urma unei decizii a magistraților. Acesta dezvoltase o obsesie pentru o tânără pe care o hărțuia.

Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a fugit de la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Bistrița, cu scopul de a ucide o femeie pe care o hărțuise, încă de pe vremea când era minoră. Tânăra obținuse un ordin de protecție împotriva individului.

Individul a profitat de neatenția personalului și a reușit să plece din spital. Personalul a sesizat imediat autoritățile, întrucât acesta o amenințase pe tânără cu moartea.

„Se tem oamenii că zic: bă, îmi dă foc! Unui nebun nu îi poţi face nimic”, spune un sătean din aceeaşi localitate cu individul, scrie observatornews.ro.

„Un pacient în vârstă de 33 ani a părăsit în această dimineaţă, în jurul orei 7:40, salonul în care se afla în momentul în care doi infirmieri au intrat pentru a face curăţenie. Personalul a sesizat imediat lipsa pacientului”, a declarat Camelia Strungari, reprezentant al Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

Din fericire, polițiștii, cu ajutorul voluntarilor, au reușit să-l prindă pe bărbat, înainte să-și pună în aplicare planul. Acesta va fi prezentat în fața magistraților cu propunere de prelungire a ordinului de protecție.


Autorul recomandă:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea