Prima pagină » Actualitate » Ce răspunde MAE la întrebarea privind locurile goale din avionul care a plecat din Dubai

Ce răspunde MAE la întrebarea privind locurile goale din avionul care a plecat din Dubai

Bianca Dogaru

Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, a explicat, în cadrul conferinței de presă susținută astăzi, motivele pentru care aeronava de repatriere a decolat cu 14 locuri libere. Acesta a precizat că situația a fost cunoscută în aeroport, în timpul pregătirilor și că astfel de cazuri sunt des întâlnite în zonele de conflict din cauza dificultăților logisitice.

Andrei Țărnea a explicat că diplomații români nu au avut control asupra listelor de pasageri ale altor țări.

„Dacă persoanele care sunt pe listele de pasageri, în momentul în care se ajunge la avion, se constată că nu sunt prezente, colegii noștri din echipa consulară română nu au control asupra acestui element. Controlul aparține doar colegilor din ambasadele și consulatele celorlalte state membre ale Uniunii Europene. Noi aveam lista completă. Nu puteam finaliza pregătirile atât timp cât nu primeam de la celelalte consulate listele lor. Au fost stabilite ulterior alte persoane care să înlocuiască grupul respectiv.”

Oficialul a susținut că, în zonele cu probleme de securitate, este normal ca unele locuri să rămână neocupate.

„Aceste informații s-au aflat în aeroport, atunci când se făceau pregătirile pentru zbor. Aceasta este o situația în condiții de securitate complicată. Acestea sunt situații frecvente la acest tip de zbor, pentru că nu întotdeauna toți cetățenii pot ajunge acolo. Sunt situații în care, de exemplu, sunt multe persoane prinse efectiv în aeroport.”

Purtătorul de cuvânt al MAE a  menționat că principala problemă a fost transportul oamenilor pe o distanță de sute de kilometri. Acesta a spus că nu toți cei de pe listă au reușit să ajungă la timp la avion.

„Dar, așa cum vă aduceți aminte că v-am explicat ieri, aici nu aceasta a fost situația. Am adus, printr-un convoi terestru de peste sute de kilometri, persoane din Emiratele Arabe Unite în Oman, la aeroportul din Muscat. La fața locului s-a descoperit, la aeroport, că pe cota europeană nu au fost… Nu judec ce au făcut colegii mei din alte state membre europene. Au aceleași dificultăți pe care le avem și noi și au același interes să își aducă cetățenii.”


AUTORUL RECOMANDĂ:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce sunt, de fapt, cuburile-concentrat pentru supă și de ce mulți experți spun că sunt nesănătoase
Digi24
Ucraina recunoaște „deficiențe în aprovizionare” pe frontul de la Kupiansk după ce fotografii cu soldați înfometați au devenit virale
Cancan.ro
Ramona Olaru și Steve Ant s-au despărțit! SEMNELE care prevesteau ruptura
Prosport.ro
Cea mai frumoasă sportivă din lume a renunțat la haine și a stârnit reacții în rândul fanilor: „Cel mai tare trup de pe planetă”
Adevarul
Cum se poate întoarce planul lui Grindeanu de debarcare a lui Bolojan împotriva propriului partid. Analist: „Cred că toată conducerea PSD va avea o mare problemă”
Mediafax
Încă două trasee de tramvai din Capitală vor fi modificate
Click
Minivacanța de 1 Mai vine cu frig și ploi. Cum va fi vremea până la final de mai
Digi24
Ce spune Ilie Bolojan despre cele trei condiții puse de AUR pentru a începe negocierile
Cancan.ro
Anunț NEAȘTEPTAT al Wizz Air. Ce se întâmplă cu zborurile programate pentru 2026
Ce se întâmplă doctore
Îţi mai aminteşti de ”Xena: Prinţesa Războinică”? Cum arată azi la 30 de ani la terminarea serialului. Transformarea spectaculoasă a actriței Lucy Lawless! Nu mai arată deloc aşa cum o ştiai!
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Regula la trecerile de pietoni cu două benzi pe sens. Cine și când oprește pentru prioritate?
Descopera.ro
Mayașii au construit ceva mai rezistent decât aurul!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţul: – S-a culcat cu toate femeile din blocul nostru!
Descopera.ro
Pentru prima dată, marginea discului Căii Lactee a fost dezvăluit