După ce și-a anunțat demisia de la Antena 3 CNN, Răzvan Dumitrescu a oferit o primă reacție. Într-un mesaj video înregistrat și urcat pe Facebook, jurnalistul afirmă că în curând va face un anunț important privind viitorul său profesional.
Răzvan Dumitrescu a moderat emisiunea „Subiectiv”, de la Antena 3 CNN, fiind printre cei mai experimentați jurnaliști din trust.
Într-un reel de câteva zeci de secunde, încărcat pe Facebook, Răzvan Dumitrescu transmite că urmează un nou proiect. Astfel, el pune capăt speculațiilor privind retragerea definitivă din viața publică.
Iată mesajul transmis următorilor de Răzvan Dumitrescu:
„Dragi prieteni, vă mulțumesc foarte mult pentru susținerea voastră după mesajul pe care l-am avut în ultima emisiune pe care am realizat-o la Antena 3. Vă mulțumesc celor care ați fost cu mine și cu alte ocazii – în presa scrisă, la radio, la alte posturi de televiziune.
În definitiv, vorbim de aproape 36 de ani de presă, de jurnalism. Sigur, timpul zboară. Nici nu știu când au trecut acești ani, când ești în priză în permanență zi de zi, nici nu îți dai seama când trece timpul. Sigur, aș putea să ies și la pensie după acești ani, însă n-am s-o fac, încă.
Așa cum vă spuneam duminică, rămân alături de voi, dar într-un alt mod. Pe pagina mea de Facebook veți afla vești în curând, veți afla despre următoarele proiecte și vreau să vă doresc tuturor multă sănătate, să ne vedem cu bine, pentru că ne vom vedea, cu siguranță, sper cât mai curând! Toate detaliile le veți afla de pe pagina de Facebook.
Încă o dată, vă mulțumesc foarte mult pentru susținerea voastră”.
RECOMANDAREA AUTORULUI: