Fostul ministru al Justiției, Radu Marinescu, semnalează progrese semnificative în raportul Rule of Law 2026 al Comisiei Europene, publicat astăzi. El spune că documentul conține o serie de obiective atinse în sistemul judiciar din România, precum independența și funcționalitatea, gradul de ocupare a posturilor, creșterea vârstei de pensionare, selecția pentru conducerea noilor parchete, digitalizarea. Într-o postare pe o rețea de socializare, Marinescu afirmă că mai sunt multe de făcut pentru consolidarea statului de drept și a sistemului judiciar și că raportul are recomandări în acest sens.
Comisia Europeană a publicat cel de-al șaptelea raport anual privind statul de drept, document care evaluează situația din toate statele membre ale Uniunii Europene, precum și din patru țări candidate: Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia. Fostul ministru al Justiției enumeră progresele semnificative din raport la care a contribuit în timpul mandatului său.
,,-implementarea legilor justiției adoptate în 2022 a contribuit la creșterea independenței și a funcționalității justiției;
-a crescut gradul de ocupare a posturilor în instanțe și în parchete, fiind subliniat faptul că în aprilie 2026 am reușit să deblocăm restricțiile de organizare a concursurilor pentru magistratură;
-s-a realizat selecția pentru conducerea marilor parchete;
– s-a realizat proiectul de reformă a unităților locale de parchet;
-a fost crescută vârsta de pensionare în sistemul judiciar;
-s-a îmbunătățit sistemul de ajutor public judiciar, inclusiv prin realizarea unei platforme digitale;
-s-au evidențiat preocupările prioritare strategice 2025-2029 și progresele în digitalizarea sistemului judiciar, inclusiv prin PNRR, dezvoltarea ECRIS V (aflat în grafic de finalizare în termen fără probleme la plecarea mea din minister), dezvoltarea de platforme și soluții digitale, accesul la noul DEN (dosar electronic național) și utilizarea de sisteme AI și crearea, la inițiativa Administrației Prezidențiale, a primei platforme permanente de dialog despre utilizarea AI în justiție’’, a scris Radu Marinescu pe Facebook.
Fostul ministru vorbește și despre evoluții în privința strategiei anticorupție, despre consolidarea activității ANI și despre protecția jurnaliștilor.
,,-reducerea semnificativă (cu aproape 50 de zile) a duratei medii de soluționare a cauzelor și creșterea cu 10% a numărului total de cauze soluționate
-evoluții pozitive pe linia definitivării noii strategii anticorupție 2026-2030, cu ample consultări instituționale și cu domenii prioritare care includ prevenirea, în special prin implicarea tinerilor, precum și mecanismele de monitorizare și evaluare;
-s-a asigurat un personal stabil și suficient precum și modernizarea infrastructurii tehnice și digitale a DNA, care are un volum de muncă ridicat; combaterea corupției, inclusiv a celei mari, a continuat;
-s-a consolidat cadrul legal privind combaterea corupției prin legi care au adus avize favorabile esențiale pentru aderarea la OCDE, fiind amintite legea privind combaterea corupției în operațiuni economice internaționale, cea a restricțiilor pre și post aderare (revolving doors), legea privitoare la lobby (RUTI) pentru parlamentari, cea privind noi reguli etice pentru administrația centrală de vârf;
-progresul privind consolidarea activității ANI și a legilor integrității, după decizia CCR privind publicitatea declarațiilor, fiind elaborat un proiect în analiză comună a ANI si MJ (la plecarea mea din minister se conturase un cadru normativ substanțial, așa cum am arătat într-o postare anterioară)
-au fost realizate progrese privind gestionarea digitală a sesizărilor avertizorilor de integritate și de asemenea pentru combaterea riscurilor de corupție în domenii specifice, inclusiv lansarea unei noi hărți a riscurilor în domeniul achizițiilor publice din România.
– a fost finalizat proiectul legii AntiSlapp, de protecție a jurnaliștilor’’, a precizat fostul ministru.
Radu Marinescu recunoaște că raportul evidențiază și deficiențe dar subliniază că ,,în contextul actual, România are un sistem judiciar și un stat de drept funcționale, care înregistrează progrese și despre care trebuie să discutăm echilibrat, profesionist și responsabil‘‘.
Fostul ministru al Justiției încheie spunând că a fost preocupat în mandatul său ca sistemul judiciar și statul de drept să nu fie subiecte de propagandă, ci de progres instituțional.