Prima pagină » Justiție » Un fost ministru al Justiției analizează raportul Comisiei Europene. Cum este evaluată România în document

Un fost ministru al Justiției analizează raportul Comisiei Europene. Cum este evaluată România în document

Un fost ministru al Justiției analizează raportul Comisiei Europene. Cum este evaluată România în document

Fostul ministru al Justiției, Radu Marinescu, semnalează progrese semnificative în raportul Rule of Law 2026 al Comisiei Europene, publicat astăzi. El spune că documentul conține o serie de obiective atinse în sistemul judiciar din România, precum independența și funcționalitatea, gradul de ocupare a posturilor, creșterea vârstei de pensionare, selecția pentru conducerea noilor parchete, digitalizarea. Într-o postare pe o rețea de socializare, Marinescu afirmă că mai sunt multe de făcut pentru consolidarea statului de drept și a sistemului judiciar și că raportul are recomandări în acest sens.

Comisia Europeană a publicat cel de-al șaptelea raport anual privind statul de drept, document care evaluează situația din toate statele membre ale Uniunii Europene, precum și din patru țări candidate: Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia. Fostul ministru al Justiției enumeră progresele semnificative din raport la care a contribuit în timpul mandatului său.

Sondaj Gândul


Consideri că alegerile anticipate sunt cea mai bună soluție pentru a ieși din criza politică?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Radu Marinescu enumeră progresele din mandatul său de la Justiție

,,-implementarea legilor justiției adoptate în 2022 a contribuit la creșterea independenței și a funcționalității justiției;

-a crescut gradul de ocupare a posturilor în instanțe și în parchete, fiind subliniat faptul că în aprilie 2026 am reușit să deblocăm restricțiile de organizare a concursurilor pentru magistratură;

-s-a realizat selecția pentru conducerea marilor parchete;

– s-a realizat proiectul de reformă a unităților locale de parchet;

-a fost crescută vârsta de pensionare în sistemul judiciar;

-s-a îmbunătățit sistemul de ajutor public judiciar, inclusiv prin realizarea unei platforme digitale;

-s-au evidențiat preocupările prioritare strategice 2025-2029  și progresele în digitalizarea sistemului judiciar, inclusiv prin PNRR, dezvoltarea ECRIS V (aflat în grafic de finalizare în termen fără probleme la plecarea mea din minister), dezvoltarea de platforme și soluții digitale, accesul la noul DEN (dosar electronic național) și utilizarea de sisteme AI și crearea, la inițiativa Administrației  Prezidențiale, a primei platforme permanente de dialog despre utilizarea AI în justiție’’, a scris Radu Marinescu pe Facebook.

Strategia anticorupție, activitatea ANI și protecția jurnaliștilor

Fostul ministru vorbește și despre evoluții în privința strategiei anticorupție, despre consolidarea activității ANI și despre protecția jurnaliștilor.

,,-reducerea semnificativă (cu aproape 50 de zile) a duratei medii de soluționare a cauzelor și creșterea cu 10% a numărului total de cauze soluționate

-evoluții pozitive pe linia definitivării noii strategii anticorupție 2026-2030, cu ample consultări instituționale și cu domenii prioritare care includ prevenirea, în special prin implicarea tinerilor, precum și mecanismele de monitorizare și evaluare;

-s-a asigurat un personal stabil și suficient precum și modernizarea infrastructurii tehnice și digitale a DNA, care are un volum de muncă ridicat; combaterea corupției, inclusiv a celei mari, a continuat;

-s-a consolidat cadrul legal privind combaterea corupției prin legi care au adus avize favorabile esențiale pentru aderarea la OCDE, fiind amintite legea privind combaterea corupției în operațiuni economice internaționale, cea a restricțiilor pre și post aderare (revolving doors), legea privitoare la lobby (RUTI) pentru parlamentari, cea privind noi reguli etice pentru administrația centrală de vârf;

-progresul privind consolidarea activității ANI și a legilor integrității, după decizia CCR privind publicitatea declarațiilor, fiind elaborat un proiect în analiză comună a ANI si MJ (la plecarea mea din minister se conturase un cadru normativ substanțial, așa cum am arătat într-o postare anterioară)

-au fost realizate progrese privind gestionarea digitală  a sesizărilor avertizorilor de integritate și de asemenea pentru combaterea riscurilor de corupție în domenii specifice, inclusiv lansarea unei noi hărți a riscurilor în domeniul achizițiilor publice din România.

– a fost finalizat proiectul legii AntiSlapp, de protecție a jurnaliștilor’’, a precizat fostul ministru.

Deficiențele din raportul Comisiei Europene

Radu Marinescu recunoaște că raportul evidențiază și deficiențe dar subliniază că ,,în contextul actual, România are un sistem judiciar și un stat de drept funcționale, care înregistrează progrese și despre care trebuie să discutăm echilibrat, profesionist și responsabil‘‘.

Fostul ministru al Justiției încheie spunând că a fost preocupat în mandatul său ca sistemul judiciar și statul de drept să nu fie subiecte de propagandă, ci de progres instituțional.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invenția unui student pentru răcirea fațadelor blocurilor vechi. Se răcesc singure, fără ventilatoare
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Noua Dacia Striker, comparată de britanici cu un Audi A6 Allroad la o treime din preț
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
Cum a slăbit chef Adi Hădean de la aproape 150 de kilograme! Ce greșeli îi sfătuiește pe oameni să evite
Digi24
„De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvern”. Diana Stoica (USR) a distribuit un mesaj controversat
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Agricultura globală ar putea deveni în curând mai rezistentă la anumite ciuperci
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”