Prima pagină » Cultură » Doliu în lumea teatrului românesc. A murit actrița Adriana Piteșteanu

Doliu în lumea teatrului românesc. A murit actrița Adriana Piteșteanu

Elena Popescu
Doliu în lumea teatrului românesc. A murit actrița Adriana Piteșteanu

Adriana Piteșteanu, actriță de teatru și film, regizoare și pedagog de teatru, a murit la vârsta de 90 de ani. Anunțul a fost făcut vineri de Uniunea Teatrală din România (UNITER), care a transmis un mesaj de condoleanțe în memoria artistei.

”Am aflat cu tristețe că ne-a părăsit doamna Adriana Piteșteanu, actriță de teatru și film, regizoare și pedagog extraordinar de teatru. Un fin observator al comportamentelor umane, un iscusit descoperitor al emoțiilor celor cu care intra în contact. Un om cald, plin viață, care va rămâne în amintirea breslei teatrale românești”, a transmis UNITER într-o postare publicată pe Facebook.

Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu Adrianei Piteșteanu pot merge vineri și sâmbătă la Biserica Răzoare, din Drumul Sării nr. 119.

Slujba de înmormântare va avea loc la aceeași biserică, sâmbătă, de la ora 11:00, potrivit informațiilor transmise de UNITER.

Moartea Adrianei Piteșteanu reprezintă o pierdere pentru lumea teatrului românesc, artista fiind apreciată atât pentru activitatea sa scenică și cinematografică, cât și pentru rolul său de regizoare și pedagog, prin care a contribuit la formarea unor generații de oameni de teatru.

”Dumnezeu să o odihnească!”, a transmis UNITER la finalul mesajului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV! Ce a făcut România după participarea lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii al lui Trump
Digi24
Coșmar într-un avion Ryanair: 5 ore blocați în căldură, leșinuri și atacuri de panică. Poliția a intervenit
Cancan.ro
Filmul tragediei în care Luca și Valentina și-au omorât fiica, apoi s-au SINUCIS. Ce a arătat autopsia
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep, lovitură financiară de proporții! Colosul imobiliar One, în care Dorin Mateiu e acționar, a închiriat totul!
Adevarul
De la erou de război la dictator. Filmul transformării lui Antonescu din disident în „Conducător” și motivul dușmăniei dintre mareșal și Carol al II lea
Mediafax
Unde investim în imobiliare în 2026? Avantajele urbanismului integrat
Click
Noi previziuni alarmante pentru 2026! „Profetul Apocalipsei” anunță un posibil conflict între cinci țări
Digi24
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Cancan.ro
Ce avere are Prințul Marco de la Insula Iubirii, de fapt. Câte clase a terminat
Ce se întâmplă doctore
Ce a pățit Vica Blochina după ce a ținut dieta Keto: „A fost o experiență groaznică”! Arată total diferit acum
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Descopera.ro
Câtă apă există pe Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
Un zahăr fără calorii este de 3.500 de ori mai dulce decât zaharoza, dar nu afectează glicemia
Mediafax Italia
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Spania
DECLARAȚIA pe care un deputat spaniol A FĂCUT-O LA ADRESA ROMÂNILOR: ”Fac parte din...”