Invitat la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”, fostul ministru al Finanțelor Eugen Teodorovici este de părere că Ilie Bolojan va fi înlăturat din funcția de premier și susține că, ulterior, acesta s-ar putea apropia de partidul SENS, nu de USR. Teodorovici a vorbit și despre posibile înțelegeri politice între PSD și o parte dintre liberali, care ar putea duce la schimbări în actuala formulă de guvernare. Ilie Bolojan a avut astăzi un discurs victorios la final de mandat. Premierul demis și-a luat adio la 6 luni de când a fost demis prin moțiune de cenzură, iar în discursul său a vorbit despre cum a scăpat economia de „creșterea toxică pe consum”, a readus fondurile europene în țară și a scăpat statul de incapacitate de plată.
Fostul ministru al Finanțelor Eugen Teodorovici susține că Ilie Bolojan ar putea fi înlăturat din funcția de premier și lansează ipoteza că acesta s-ar putea apropia, ulterior, de partidul SENS. Acesta a menționat că unele declarații ale lui Bolojan, în special folosirea repetată a cuvântului „sens”, ar putea sugera o posibilă orientare politică în această direcție.
Teodorovici afirmă că ar exista discuții și înțelegeri politice prin care o parte dintre liberali ar putea rămâne la guvernare alături de PSD, chiar și după plecarea lui Bolojan. El anticipează că premierul ar putea fi înlăturat în urma unor mișcări din interiorul scenei politice, iar ulterior ar încerca să atragă membri sau susținători din PNL și USR către SENS.
„Eu cred că Bolojan va fi debarcat. Dar știți unde cred că pleacă? Nu la USR. Bolojan a pronunțat de câteva ori acest cuvânt: „SENS”. A și spus și azi, accentuat, „cu sens”. Bolojan sigur va fi debarcat. Clar, deja au început să-și dea demisia din Guvern. Au deja înțelegerea cu Luca Niculescu și PSD să rămână în Guvern o serie de liberali, deci ei îl vor răsturna pe Bolojan. Eventual, vor face guvernare cu PSD, mă gândesc, în câteva luni, și Bolojan va pleca nu la USR. Bolojan va încerca să rupă de la USR, PNL și de unde mai știe el și să ducă către SENS. Da, extrema aia de fasciști”, a declarat Eugen Teodorovici.
Ilie Bolojan a susținut un discurs la finalul mandatului său, în care a prezentat principalele măsuri și rezultate pe care le atribuie perioadei în care s-a aflat la conducerea Guvernului. Printre acestea se numără atragerea fondurilor europene, măsurile pentru echilibrarea bugetului și reducerea dependenței economiei de consum. Premierul demis a vorbit și despre investiții, sprijinirea producției autohtone și consolidarea capacităților de apărare. Realitatea este însă complet diferită.
„Le mulțumesc miniștrilor, precum și tuturor administrațiilor locale care au reușit să-și ducă la bun sfârșit proiectele, deoarece absorbția fondurilor europene a fost un efort de echipă. O economie așezată pe baze mai sănătoase este cheia relansării economice.
De aceea, în vara acestui an am lansat programele pentru stimularea producției locale, atragerea investițiilor românilor din diaspora și dezvoltarea tehnologiilor avansate prin scheme de sprijin care vizează investițiile, cercetarea și dezvoltarea, precum și crearea de capacități de producție noi. Într-o regiune marcată de război, o țară mai sigură este o necesitate, iar accesarea programului SAFE a fost o responsabilitate de siguranță națională.
Ce lăsăm în urmă? Lăsăm un buget așezat pe o traiectorie bună, iar viitorul guvern trebuie să mențină o abordare bugetară prudentă și să consolideze modelul de creștere economică bazat pe investiții și nu pe consum”, a declarat Bolojan.
În realitate, Bolojan și-a început mandatul printr-o declarație celebră chiar în agenția de știri Bloomberg: România este aproape de incapacitate de plată. Nu este clar dacă a fost așa sau nu. Clar este, însă, că, la final de mandat, România este exact în aceeași situație.
Bolojan a vorbit mai apoi despre modul în care a scăzut consumul, pentru că a eliminat consumul pe datorie.
„În această perioadă, am trecut de evaluările agențiilor de rating. Da, a scăzut consumul pentru că am eliminat consumul pe datorie. Am găsit PNRR blocat și în prag de eșec. L-am renegociat și repornit. Absorbția PNRR ar fi fost de 100% dacă PSD nu bloca legea salarizării. Un stat corect începe prin a-și aplica sieși regulile de disciplină pe care le cere societății”, a punctat Bolojan.
În realitate, nu mai puțin de trei gloanțe au trecut pe la urechile țării în ultimele două luni: evaluările celor trei mari agenții de rating care, după toate informațiile, au fost la un pas să retrogradeze România la nivel de „junk”. Or, la începutul mandatului lui Ilie Bolojan, discuția nu se învârtea în jurul retrogradării. ( Vezi AICI detalii)
Mai mult, nu mai departe de astăzi, statul a încercat să se împrumute cu 500 mil. lei pe o perioadă de 14 ani. Problema a fost că investitorii nu s-au înghesuit deloc și au pus pe masă puțin peste 300 de milioane de lei.