Bani pentru porcii crescuți în gospodării. Proiectul care oferă un ajutor de 20 de euro pe animal, adoptat în Senat
Românii care cresc porci în propriile gospodării, dar și fermele comerciale mici ar putea beneficia de un ajutor financiar de 20 de euro pentru fiecare animal deținut. Măsura face parte dintr-un program destinat prevenirii răspândirii pestei porcine africane. Senatul a adoptat luni propunerea legislativă inițiată de senatorul UDMR Tánczos Barna, fost ministru al Agriculturii.
Proiectul vrea să îi sprijine pe crescători în respectarea cerințelor de biosecuritate, protejarea animalelor și reducerea riscului apariției și transmiterii bolii. Deși a primit votul favorabil al Senatului, inițiativa legislativă trebuie să fie aprobată și de Camera Deputaților, care are rol decizional.
Tánczos Barna a anunțat adoptarea proiectului prin intermediul unui mesaj publicat pe rețelele de socializare, detaliind valoarea ajutorului și categoriile de beneficiari.
„20 de euro pentru fiecare porc crescut în gospodărie! Senatul a adoptat astăzi propunerea legislativă pe care am inițiat-o pentru a sprijini gospodăriile și fermele comerciale mici în prevenirea răspândirii pestei porcine africane. Sprijinul le-ar ajuta să respecte regulile de biosecuritate, să-și crească animalele în condiții mai sigure și să își protejeze munca”, a transmis Tánczos Barna.
Câți bani pot primi gospodăriile și fermele mici
Potrivit textului legislativ, sprijinul financiar se ridică la 20 de euro pentru fiecare porc. Numărul maxim de animale pentru care se poate solicita acest ajutor variază în funcție de tipul exploatației.
Astfel, persoanele care cresc porci în gospodăria proprie vor putea accesa finanțarea pentru un număr maxim de cinci animale. În schimb, pentru fermele de porcine înregistrate oficial sanitar-veterinar, plafonul propus este de 50 de capete.
Pentru a fi eligibili, crescătorii trebuie să îndeplinească o serie de condiții stricte. Atât animalele, cât și exploatația agricolă trebuie să fie înregistrate în sistemele oficiale, iar normele de biosecuritate impuse de autorități trebuie respectate. Medicii veterinari sunt cei care trebuie să confirme că aceste cerințe sunt respectate.
Guvernul trebuie să asigure finanțarea proiectului
Următorul pas în procesul legislativ este dezbaterea și votul în Camera Deputaților, forul decizional în acest caz.Tánczos Barna le-a mulțumit senatorilor care au votat favorabil și a solicitat ca parcursul parlamentar să fie urgentat.
Acesta a subliniat că, în eventualitatea adoptării proiectului de către deputați, responsabilitatea va reveni Guvernului,care va trebui să asigure fondurile necesare în bugetul de stat pentru anul viitor.
„Le mulțumesc colegilor senatori pentru sprijin! Următorul pas este ca și Camera Deputaților să adopte cât mai curând propunerea legislativă. În baza acesteia, Guvernul va trebui să asigure finanțarea în bugetul de anul viitor și să pună sprijinul la dispoziția crescătorilor”, a concluzionat Tánczos Barna.