Au intrat la vot legile pe jaloanele din PNRR. A trecut şi Codul Urbanismului care măreşte salariile celor din minister cu 35%
Jaloanele PNRR vor deveni legi odată cu votul final al plenului Camerei Deputaţilor, de miercuri, de la Parlament.
Prima lege votată este Pl-x 466/2026 – prima de cariera didactică, 1500 lei decont fonduri europene, urmată de Pl-x 520/2026 – Acord de împrumut SAFE, cu 198 de voturi pentru. Cei de la AUR au anunţat că nu au votat acest proiect.
Cel de-al treilea proiect votat este PLX 525-2026 şi se referă la faptul că românii vor putea să-şi cumpere case cu TVA de 9%, pentru cele nu mai mari de 600.000 de lei, până la 30 septembrie 2026, inclusiv.
Cel de-al patrulea proiect, Pl-x 526/2026 – Măsuri privind combaterea creşterii accelerate a preţurilor carburanţilor pe o perioadă de 3 luni, a trecut cu 293 de voturi pentru.
Pl-x 448/2026 – extinderea protecţiei juridice, prin transpunerea infracţiunii de ultraj asupra personalului medico-sanitar, respectiv asupra personalului medical şi auxiliar şi amendament PSD privind deblocarea angajărilor din sănătate a trecut cu 237 de voturi pentru.
Pl-x 418/2023 – Codul Urbanismului a fost votat de deputaţi în plenul Camerei Deputaţilor de miercuri cu 236 de voturi. Odată cu acesta, personalul din ministerul Dezvoltării, cu atribuţii pe urbanism şi amenajarea teritoriului vor avea salariu de bază mărit cu 35%.
Pl-x 522/2026 – Legătura cu Jalonul 128 – Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru decarbonizare a trecut cu 210 voturi, fără votul celor de la AUR. Camera Deputaţilor a fost prima Cameră sesizată.
Pl-x 523/2026- Jalon PNRR 197 Bonificaţii angajați ANAF şi Vamă, prin instituirea unui mecanism de recompensare a performanţei pentru personalul autorităţilor administraţiei fiscale şi vamale care funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor cu atribuţii în colectarea veniturilor bugetului general consolidat, precum şi pentru modificarea unor acte normative. Proiectul a trecut cu 118 voturi.
Pl-x 524/2026 – Jalon PNRR 418 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ.