Băiat de 13 ani, MORT în urma unei provocări pe TikTok

Publicat: 19 04. 2023, 11:23
Actualizat: 19 04. 2023, 11:27
Foto: Shutterstock / GoFundMe

Un băiat de 13 ani a murit, după o săptămână de agonie, în urma unei provocări pe TikTok.

„Nicio mamă nu ar trebui să-și ia „adio” de la copilul ei”, a scris mătușa îndurerată a lui Jacob Stevens, pe site-ul GoFundMe.

Băiatul de 13 ani din Ohio a murit încercând „Provocarea Benadryl”.

Trendul periculos de pe TikTok presupune ingerarea unei mari cantități de Benadryl, un medicament pentru alergii, care ar provoca halucinații.

„Nu mai avea activitate cerebrală, nimic!”

Justin Stevens a vorbit despre această provocare, într-o conversație cu postul ABC 6, după ce fiul său, Jacob, a consumat medicamentul și a ajuns la spital, unde a fost conectat la ventilator, timp de șase zile. Miercuri, inima copilului a încetat să mai bată.

„A fost prea mult pentru corpul său”, a spus tatăl lui Jacob. Copilul ar fi înghițit 12-14 pastile de Benadryl.

„Nu mai avea activitate cerebrală, nimic. Au spus că îl putem ține la ventilator, dar nu își va mai reveni niciodată. Nu va mai respira, zâmbi, merge sau vorbi niciodată!”, a adăugat părintele îndurerat.

Ce spun cei de la TikTok

Jacob era un copil vesel, care asculta muzică, juca fotbal și ieșea cu prietenii. Ashley Dean, mătușa sa, a deschis o campanie de finanțare pe GoFundMe, pentru familia greu încercată a băiatului: „Nicio mamă nu ar trebui să-și ia „la revedere” de la copilul ei”.

Un purtător de cuvânt al TikTok a declarat că platforma este alături de familia îndoliată a lui Jacob.

„La TikTok, interzicem cu desăvârșire și eliminăm conținutul care promovează un comportament periculos, prioritizând siguranța utilizatorilor noștri. Nu am sesizat acest tip de trend de conținut în TikTok și blocăm de ani de zile căutările de acest fel”, a adăugat purtătorul de cuvânt al platformei de conținut video.

„Echipa noastră formată din 40.000 de profesioniști în securitate colaborează pentru a combate orice încălcări din Ghidul de Bune Practici al Comunității și încurajăm utilizatorii să raporteze orice fel de conținut inadecvat”, a conchis reprezentantul TikTok, potrivit people.com.