VIDEO | Barna: Avem o problemă de criminalitate organizată. Mi-e greu să cred că de la un grătar sau două grătare se poate vedea fumul de la o distanță așa de mare

Publicat: 30 11. 2021, 23:30
Actualizat: 30 11. 2021, 23:43

This browser does not support the video element.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat la Digi24, că arderile din jurul Bucureștiului au devenit o mare problemă pentru sănătatea populației. El a precizat că cei care provoacă intenționat aceste arderi nu se mai sperie de nicio măsură pe care aplică Garda de Mediu, deși controalele s-au intensificat în ultima perioadă. 

Tanczos Barna a comentat afirmațiile fostului șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu care a făcut o postare pe Facebook prin care a semnalat prezența unui fum foarte gros venind dinspre zona de nord a Capitalei, despre care Garda de Mediu susține că ar fi fost un simplu „grătar”.

„Cu siguranță, domnul Berceanu ne este de un real folos atunci când merge și face asemenea inspecții. În ultima perioadă i-a atacat exact pe cei care l-au ajutat să devină celebru, într-un fel, pe comisarii din Garda de Mediu. Alături de dânșii a lucrat șase luni de zile domnul Berceanu, și știe exact cum procedează acei comisari care încearcă să identifice aceste locații”, a declarat Tanczos Barna.

Ministrul spune că deși acțiunile Gărzile de Mediu s-au intensificat, aplicând sancțiuni și confiscând mai multe mași care au fost surprinse transportând deșeuri, criminalitatea organizată continuă nestingherită să polueze mediu pentru a obține profituri din deșeurile arse.

„Avem o problemă de criminalitate organizată. Aceste fenomene deja trec de domeniul mediului. În mandatul meu au fost aplicate cele mai multe sancțiuni și au fost confiscate cele mai multe mașini pentru transport de deșeuri de acest fel. Măsurile vin din partea Gărzii de Mediu, vin din partea Poliției, dar este nevoie pe de o parte și de o întărire a acestor controale prin poliția economică și prin procurori, pentru că trecem deja de zona de contravenție”, a afirmat ministrul Mediului.

Nici ministrul Mediului nu este de acord cu afirmația Gărzii de Mediu care susține că fumul gros semnalat de Octavian Berceanu în nordul Capitalei ar proveni de un grătar.

„Mi-e greu să cred că de la un grătar sau două grătare se poate vedea fumul de la o distanță așa de mare. O să am o discuție și cu domnul Berceanu, pentru că aceste lucruri pot fi clarificate dacă suntem foarte aproape de locul incendierii. Putem să spunem strada cu exactitate. Dânsul a răspuns cu greu poliției când trebuia să dea locația exactă. Dacă ești la 3, 4, 5 kilometri distanță nu poți să spui exact unde este curtea unde se arde ceva”, a mai spus acesta.

Fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu a transmis printr-o postare făcută pe Facebook că a apelat autoritățile la numărul unic de urgență 112, pentru a semnala faptul că pe lângă cartierul din nordul Bucureștiului, Cosmopolis se ridică un fum gros, vizibil de la mare depărtare.

Potrivit informațiilor prezentate de Octavian Berceanu, Garda de Mediu a transmis că fumul negru din nordul Capitalei care ar fi fost vizibil și de la aeroportul Otopeni ar fi fost provocat de un „grătar”.