Cine e ardeleanul care face performanță prin „AGRICULTURĂ conservativă”? Povestea de succes plecată de la o fermă de subzistență

Publicat: 10 02. 2025, 10:38
Sursa foto: Profimedia images - Imagine cu rol ilustrativ

Într-o regiune marcată de secetă și costuri ridicate, un fermier din Ardeal demonstrează că agricultura conservativăpoate fi soluția viabilă pentru succesul pe termen lung.

Marius Someșan, originar din județul Bistrița-Năsăud, administrează o fermă de 4.700 de hectare în județul Teleorman, unde aplică exclusiv tehnici moderne de agricultură sustenabilă.

„Am crescut într-o fermă de subzistență, pe vremea când nu existau subvenții. Lucram cu utilaje rudimentare, dar reușeam să ne descurcăm. După ce am absolvit Facultatea de Agronomie din Cluj, am lucrat în mai multe ferme mari, iar în final am ajuns să administrez această fermă din sudul țării”, povestește Marius Someșan.

Suprafața pe care o lucrează s-a dublat recent, după achiziția unei alte ferme. „Am realizat că profitabilitatea vine din eficientizarea costurilor. Costurile indirecte – salarii, leasinguri, întreținerea utilajelor – cresc constant, iar pentru a rămâne competitivi trebuie fie să ne asociem, fie să creștem suprafața lucrată”, explică fermierul, potrivit agro-tv.ro

Agricultura conservativă – o soluție pentru viitor

Marius Someșan susține că agricultura conservativă este singura metodă prin care poate menține un teren fertil și sănătos, în condițiile climatice tot mai dificile.

„Inițial, practicam o agricultură cu un consum mare de energie și costuri ridicate. După mai mulți ani de analiză, am înțeles că agricultura conservativă este soluția pentru un model de business sustenabil.”

Tot mai mulți fermieri din regiune încep să adopte aceste practici, colaborând pentru a reduce cheltuielile.

„Unii preferă să externalizeze anumite lucrări către noi, în loc să investească în utilaje scumpe. Spre exemplu, în loc să ardă 40 de litri de motorină pe hectar, apelează la noi pentru servicii de semănat sau alte lucrări, obținând costuri mai mici și producții comparabile sau chiar mai bune, mai ales în anii secetoși.”

O comunitate de fermieri pentru schimb de experiență

Marius Someșan face parte dintr-un grup de fermieri care administrează în total peste 300.000 de hectare și care testează împreună utilaje, tehnologii și metode de agricultură conservativă.

„Ne vizităm, facem schimb de experiență și învățăm unii de la alții. În acest grup sunt fermieri cu exploatații de la 50 de hectare până la 25.000 de hectare.”

Acest model este inspirat din practici utilizate în Australia, unde fermierii au învățat să lucreze suprafețe mari cu resurse minime, din cauza precipitațiilor reduse și a lipsei apei pentru irigații.

„Suntem în aceeași situație, așa că am preluat metode care s-au dovedit eficiente în astfel de condiții”, explică Someșan.