Cum a fost DENUNȚAT primarul din Botoșani chiar de către soțul candidatei care a primit subiectele la concurs. Relația dintre consilieră și edil

Cum a fost DENUNȚAT primarul din Botoșani chiar de către soțul candidatei care a primit subiectele la concurs. Relația dintre consilieră și edil
Publicat: 02/02/2024, 16:19
Actualizat: 02/02/2024, 16:24

Vineri dimineață, procurorii Direcției Naționale Anticorupți (DNA) l-au preluat pe primarul PSD din Botoșani, Cosmin Ionuț Andrei pentru a-l duce la audieri, într-un dosar în care edilul este acuzat de fapte de corupție privind derularea unui concurs de angajare.

Concret, se pare că ar fi vorba despre o „apropiată” a edilului Cosmin Andrei, care anterior – în perioada 2011 – 2021 – lucrase la mai multe bănci.

Ulterior, femeia respectivă – potrivit informațiilor obținute de Gândul ar fi vorba despre Cristina Geanina Hrițcu – a ocupat un post de consilier clasa I – grad profesional superior – în cadrul Compartimentului Urmărire, Încasare, Taxe, Impozite, Amenzi, aparținând Direcției de Impozite și Taxe Botoșani, direcție din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani.

Soțul „candidatei” a intrat în posesia subiectelor de la examen

Ulterior, anchetatorii au intrat pe fir, iar după documentarea situației a rezultat că soțul candidatei a intrat în posesia înscrisurilor conținând variantele de subiect ce îi fuseseră furnizate soției sale.  Totul se întâmpla cu doar o zi înainte de susținerea examenului, înscrisurile aflându-se în incinta locuinței celor doi soți.

Aceleași surse judiciare au mai dezvăluit bărbatul – Cristian-Maricel Hriţcu – ar fi fost sunat de ofițeri anticorupție, cărora le-a spus că, în prezent, se află la muncă în Italia, fiind șofer pe TIR.

Acesta a precizat că „deține niște înscrisuri reprezentând subiectele la examenul din 26.08.2021, susținut de soția sa pentru ocuparea unui post la Direcția Taxe și Impozite Locale Botoșani”.

Bărbatul a mai povestit că aceste înscrisuri le are chiar de la soția sa, care le-a primit în vara anului 2021 și care le-a adus la imobilul familiei, înscrisuri pe care, ulterior, le-a luat și le-a depozitat într-un imobil din municipiul Botoșani la care are acces un prietenul de-al său.

Anchetatorii au continuat cercetările și, la sfârșitul lunii ianuarie, au descins la apartamentul menționat. Ofițerii anticorupție au primit din partea unui prieten al bărbatului variantele de subiecte de examen stabilite de membrii comisiei de concurs – organizat în data de 26.08.2021 – pentru ocuparea unui post de consilier clasa I, grad profesional superior în cadrul Direcției de Impozite și Taxe Botoșani.

Pe lângă variantele de subiecte, ofițerii DNA au obținut și extrase din legile incidente în materie, reprezentând răspunsuri la variantele de subiecte, trasmise de pe un e-mail personal pe adresa e-mail-ului de serviciu al femeii.

Primarul din Botoșani, plasat sub control judiciar

Cosmin Andrei – primar al municipiului Botoșani – a fost plasat sub control judiciar pentru „săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite”.

În ordonanța procurorilor DNA se arată că, în data de 25 august 2021, „inculpatul Andrei Cosmin-Ionuț, în calitate de primar al municipiului Botoșani, ar fi remis lista cu subiectele propuse de către membrii comisiei, unei candidate la postul de «consilier clasa I, grad profesional superior» scos la concurs de instituția pe care o conducea”.

Ca urmare a acestor demersuri, la data de 26 august 2021, persoana respectivă ar fi promovat concursul și ar fi ocupat, în mod fraudulos, postul respectiv”, a transmis DNA, prin intermediul unui comunicat.

„Conform procesului-verbal din data de 25.01.2024, au fost predate de către reprezentanții Primăriei mun. Botoșani, documentele aferente concursului din 26.08.2021, din analiza și confruntarea celor două seturi de înscrisuri predate la dosarul cauzei, rezultând faptul că variantele de subiecte de examen ce au fost identificate și predate din incinta locuinței numitei Hrițcu Cristina-Geanina coincid cu cele propuse de către membrii comisiei de concurs,  în data de 26.08.2021”, se mai arată în ordonanța procurorilor DNA.

Extras din declarația de avere (2022) a „apropiatei” edilului din Botoșani – Cristina Geanina Hrițcu

Femeia era în „relații apropiate” cu primarul din Botoșani

În timpul cercetărilor, femeia a recunoscut că a primit variantele de subiecte propuse de membrii comisiei de concurs – din 26.08.2021 – cu 1 zi înaintea susținerii examenului, respectiv în data de 25.08.2021. Variantele de subiecte i-au fost date chiar de primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, cu care s-ar fi aflat în relații apropiate.

Cristina Geanina Hrițcu a povestit în fața procurorilor DNA că – în vara anului 2021 – a purtat discuții cu primarul Cosmin Andrei, subiectul central fiind posibilitatea ocupării unuia dintre cele 3 posturi scoase la concurs în cadrul Direcției Impozite și Taxe, unitate aflată în subordinea primăriei.

Femeia i-ar fi spus edilului că ar ajuta-o dacă materialul pe care ar trebui să îl studieze în vederea examenului s-ar „restrânge la anumite variante de subiecte”.

„Martora arată că ulterior a rătăcit prin casă înscrisurile pe care le-a primit de la primarul Cosmin-Ionuţ Andrei reprezentând variantele de subiecte, acestea fiind găsite, apoi, de către soţul ei, care în vara anului 2023 i-a confirmat că înscrisurile se află la el, în păstrare”

DNA

În acest context, chiar înainte de ziua susținerii concursului, primarul din Botoșani i-a dat „apropiatei” sale înscrisuri tehnoredactate, conținând variantele de subiecte ce urmau a fi date la concurs. „Predarea” subiectelor s-a desfășurat într-o locație agreată de amândoi, chiar în Botoșani.

Extras din declarația de avere (2022) a „apropiatei” edilului din Botoșani – Cristina Geanina Hrițcu

DNA: Candidata Hrițcu Cristina-Geanina era „acoperită”

Urmare a propunerilor de subiecte întocmite de fiecare membru al comisiei, au fost constituite două variante, VARIANTA I și VARIANTA II, fiecare variantă conținând un număr de 5 întrebări.

În urma extragerii variantelor, la proba scrisă, candidatei i-a fost dată, spre soluționare, varianta II.

Printre înscrisuri a fost identificat un plic de culoare albă, inscripționat „CONSILIER COMP. URMĂRIRE ÎNCASARE T.I.A.” purtând ștampila primăriei mun. Botoșani, ce conține VARIANTA I rezultată în urma propunerilor de subiecte.

Consultând cele 10 întrebări aferente celor două variante de subiecte propuse spre soluționare candidatei Hrițcu Cristina-Geanina și comparându-le cu înscrisurile primite de aceasta de la primarul mun. Botoșani, astfel cum a rezultat în urma probelor administrate în cauză, s-a stabilit că aceasta primise subiectele de examen aferente ambelor variante, astfel încât orice variantă ar fi picat în ziua examenului, I sau II, candidata Hrițcu Cristina-Geanina era „acoperită”.

DNA

Din documentele de concurs, mai rezultă faptul că, atât la proba scrisă, cât și la proba interviului, fiecare membru al comisiei a oferit același punctaj candidatei Hrițcu Cristina-Geanina.

În urma susținerii probelor de concurs, cea scrisă și interviu, potrivit anunțului nr. 4290/26.08.2021, candidatul cu nr. 3974/11.08.2021 (Hrițcu Cristina-Geanina) a fost declarat admis, obținând un punctaj de 64 pct. la proba scrisă, 100 pct. la proba interviului, rezultând un punctaj final de 164 puncte”, se mai arată în ordonanța procurorilor DNA.


Citește și:

Incendiul de la Taverna Racilor se putea încheia cu o tragedie ca la Ferma Dacilor! Cine a fost îngerul păzitor al nepalezilor cazați de „Pescobar”

Primăria lui Nicușor Dan a cheltuit peste 8 milioane € pe procese. Povestea „armatei” de avocați și procesele fantasmagorice pierdute ale edilului

Groapa de gunoi Mestecăniș și „interesele” lui Gheorghe Flutur. SCANDAL după decizia CJUE: „Bătălia nu s-a terminat, mergem până-n pânzele albe”

Și dă-i și luptă! Controversatul milionar Mohammad Murad iese la atac pe scena AUR din Constanța. „Vreau România credinței, România familiei”

Interceptări devastatoare din dosarul DNA al directorului de la Drumuri și Poduri care primea șpaga în frigider. “Mai mult de 1 miliard a luat, mă”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
GALERIE FOTO. Cum arată Cernobîl și Pripiat la 38 de ani de la dezastrul nuclear...
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Mesajul emoționant pe care l-a ales Narcisa pentru coroana lui Mădălin. Tânăra i-a vizitat mormântul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizie pentru cei care primesc pensia PRIN POȘTĂ. Anunțul venit chiar astăzi, 27 APRILIE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Război total după lansarea filmului Buzz House! Reacția lui Selly, după acuzațiile grave la adresa...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au declanșat mini-cutremure în laborator