Doi cardiologi români, operație de mare complexitate în Africa de Sud. Intervenția, transmisă în direct
Doi cardiologi de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca au realizat, la Durban, în Africa de Sud, o procedură cardiacă de mare complexitate, urmărită în direct de specialiști din mai multe țări.
Dr. Mihai Cocoi și dr. Alexandru Achim au reușit să redeschidă o artera complet blocată a unei paciente în vârstă de 80 de ani, intervenția fiind transmisă în cadrul congresului internațional Africa Live Cardiology, notează cluj24.ro.
Medicii români au ajuns în Africa de Sud pentru a participa la evenimentul dedicat cardiologiei intervenționale, unde procedurile complexe sunt prezentate în timp real participanților.
Cazul încredințat celor doi specialiști clujeni a fost cel al unei paciente de 80 de ani care avea o arteră complet ocluzionată. Pentru tratarea pacientei, dr. Mihai Cocoi și dr. Alexandru Achim au efectuat o procedură de tip CTO – Chronic Total Occlusion, utilizată în cazul ocluziilor coronariene totale cronice.
Aceste intervenții sunt considerate unele dintre cele mai complexe proceduri din cardiologie, deoarece medicii trebuie să traverseze un segment al arterei care este complet blocat pentru a putea restabili circulația sângelui.
Intervenția medicilor din Cluj, transmisă în direct
În cazul pacientei de 80 de ani, echipa de cardiologi români a reușit să redeschidă artera coronară ocluzionată, potrivit reprezentanților Institutului Inimii din Cluj-Napoca.
Intervenția a avut și o componentă educațională. Întreaga procedură a fost transmisă în direct în cadrul congresului Africa Live Cardiology, iar tehnicile avansate folosite de cei doi medici au fost prezentate și explicate specialiștilor care urmăreau cazul.
Participarea celor doi cardiologi clujeni la o asemenea procedură demonstrativă internațională pune astfel expertiza echipei medicale din România în fața unei audiențe de specialitate din cardiologia intervențională.