Dosarul Kovesi rămâne nesoluționat, deși termenul limită fixat de ICCJ a expirat pe 1 aprilie. Surse GÂNDUL.RO: ”Încă sunt administrate probe”

Publicat: 05 04. 2021, 15:30
Actualizat: 05 04. 2021, 15:42
Termenul fixat de ICCJ pentru soluționarea dosarului ”Kovesi” a expirat pe 1 aprilie

În luna decembrie a anului 2018, procurorul Adina Florea, de la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, a pus-o sub acuzare pe Laura Codruţa Kovesi pentru ”abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă” într-un dosar legat de aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa.

Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă, acesta susţinând că, în anul 2011, Laura Codruța Kovesi ”i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară, cu un avion, din Indonezia, a lui Nicolae Popa”, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare. Ulterior, procurorul Adina Florea a plasat-o pe Codruța Kovesi sub control judiciar, însă instanța a revocat decizia.

După ce a preluat funcția de șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi a depus o contestație prin care a susținut că procurorul Adina Florea tergiversează, de peste doi ani, o anchetă deschisă în decembrie 2018. Totodată, procurorul-șef european (European Public Prosecutor’s Office – EPPO) a solicitat și impunerea unui termen limită. Contestația a fost admisă de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), care a dispus ca termenul limită pentru soluționarea acestui dosar să fie 1 aprilie.

”Procurorul Adina Florea nu a ajuns la un deznodământ”

Surse judiciare GÂNDUL.RO ne-au declarat, în exclusivitate, că procurorul Adina Florea nu a ajuns la un deznodământ în ceea ce privește acest dosar în care trebuie să aleagă între două soluții – renunțarea la urmărirea penală și clasarea dosarului (având în vedere că Laura Codruța Kovesi este urmărită penal) sau trimiterea în judecată a șefei EPPO.

”Termenul impus de ICCJ pentru soluționarea dosarului Laurei Codruța Kovesi de la SIIJ a expirat la data de 1 aprilie. Deși trebuia ca procurorul Adina Florea să dea o soluție, aceasta nu a ajuns la un deznodământ. Încă se administrează probe în acest dosar”, dezvăluie sursele GÂNDUL.RO.

Mai mult, potrivit acelorași surse, o astfel de tergiversare nu va face altceva decât să se transforme într-un argument suplimentar pentru cei care susțin desființarea Secției Speciale.

”În lumea justiției se vorbește deja de expirarea acestui termen și de faptul că această tergiversare va da apă la moară celor care susțin desființarea cât mai rapidă a Secției Speciale”, susțin sursele noastre.

ICCJ: ”Stabileşte termen la data de 1 aprilie 2021 până la care procurorul învestit urmează a finaliza dosarul”

Analizând contestația depusă de Laura Coduța Kovesi, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, pe 27 ianuarie 2021, că procurorul Adina Florea trebuie să ia o decizie până la 1 aprilie în dosarul nr. 1172/P/2018 al Parchetului de pe lângă ICCJ – SIIJ.

”În temeiul art. 488 (6) alin. (1) din Codul de procedură penală, admite contestaţia formulată de contestatoarea Kovesi Laura Codruţa privind durata procesului penal ce face obiectul dosarului nr. 1172/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Stabileşte termen la data de 1 aprilie 2021 până la care procurorul învestit urmează a finaliza dosarul, în condiţiile art. 327 din Codul de procedură penală, termen până la care nu se va putea formula o nouă contestaţie cu privire la durata procesului. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului. În temeiul art. 4886 alin. (6) din Codul de procedură penală, încheierea se comunică procurorului de caz şi contestatoarei. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2021”, scrie în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.