Expulzarea lui Novak Djokovic. Partidul Laburist din Australia cere demisia premierului Scott Morrison: ”A devenit ridicol pe plan mondial”

Publicat: 16 01. 2022, 14:50
Novak Djokovic | Foto - Profimedia Images

Scandalul creat în jurul expulzării din Australia a lui Novak Djokovic, numărul 1 ATP, este departe de a fi încheiat. Reprezentanții Partidului Laburist din Australia – aflat în opoziție – solicită demisia premierului Scott Morrison, considerând că o astfel de decizie l-a ”umplut de ridicol”.

Novak Djokovic a părăsit, duminică, Australia după decizia de expulzare luată de guvernul australian luată din cauză că jucătorul de tenis nu este vaccinat anti-COVID. Potrivit agenţiei Reuters, Novak Djokovici a plecat din Australia la bordul unui avion care urma să ajungă în Dubai.

Partidul Laburist din Australia a transmis, fără menajamente, că premierul Scott Morisson a gestionat greșit acest caz ”Djokovic” și, astfel, ar fi furnizat o nouă scânteie pentru mişcarea antivaccinare”.

”Premierul Scott Morrison a devenit ridicol pe plan mondial. El şi Guvernul său au gestionat greşit cazul Novak Djokovic, au subminat procedurile securităţii frontierelor Australiei şi au furnizat o nouă scânteie pentru mişcarea antivaccinare”, a declarat Kristina Keneally, membru a Parlamentului australian şi ministru de Interne al ”guvernului din umbră”, pregătit de opoziţie.

”De ce i-a acordat Guvernul australian viză, iniţial, pentru a veni în Australia?”

Kristina Keneally contrazice afirmațiile conform cărora prezența lui Djokovic ar fi alimentat sentimente antivaccinare, având în vedere poziția exprimată de el, anterior.

Mai mult, politicianul australian se întreabă, nu neapărat retoric, de ce i-a fost, totuși, acordată viza de intrare în țară lui Novak Djokovic, încheind prin a spune că este vorba despre un ”eșec al competenței Guvernului Morisson”, iar acesta ar trebui să demisioneze.

”Argumentul Guvernului Australiei în instanţă a fost că viza domnului Djokovic trebuie anulată deoarece prezenţa sa alimentează sentimentele antivaccinare din cauza a ceea ce a declarat înainte de a i se acorda viza. Întrebarea este următoarea: de ce i-a acordat Guvernul australian viză iniţial pentru a veni în Australia? Această mizerie nu este un eşec al legilor noastre, este un eşec al competenţei Guvernului Morrison şi al conducerii exercitate de acesta. A venit vremea ca domnul Morrison să plece”, a concluzionat Kristina Keneally.

Președintele Serbiei: ”Este vorba de o vânătoare de vrăjitoare declanşată împotriva lui”

Preşedintele Serbiei, Aleksandr Vucici, a reacţionat la decizia expulzării lui Novak Djokovic, considerând că totul se reduce la ”o vânătoare de vrăjitoare” declanșată împotriva celebrului tenismen sârb.

Vucici a mai spus că Novak Djokovic a fost tratat ”ca un criminal în serie”, iar a apărut ca urmare a faptului că este ”cetățean sârb”. ”Umilirea” tenismenului, a mai spus președintele Serbiei, este, de fapt, propria umilire a celor care au organizat ”vânătoarea de vrăjitoare”.

”A fost torturat şi chinuit de Guvernul Australiei, a fost tratat ca un criminal în serie. Nu există niciun dubiu că ar fi fost tratat diferit dacă nu era cetăţean sârb”, a declarat Aleksandr Vucici, citat de BBC News. „Ajunsese în Australia cu o derogare medicală şi l-au supus tratamentelor abuzive timp de zece zile. De ce aţi făcut acest lucru? Este vorba de o vânătoare de vrăjitoare declanşată împotriva lui. Nimeni nu poate înţelege aceste lucruri. Şi nu cred că Novak este cel umilit. Cei umiliţi sunt cei care au organizat acest proces de vânătoare de vrăjitoare”, a acuzat preşedintele Serbiei.

ATP: ”O serie regretabilă de evenimente”

Reprezentanții Asociaţiei Profesionistă de Tenis (ATP) au intervenit, la rândul lor, în tot acest scandal încheiat cu expulzarea tenismenului din Australia, spunând că absența sa reprezintă ”o pierdere” pentru Australian Open.

S-a ajuns într-o astfel de situație din cauza unei serii de evenimente regretabile, a mai transmis ATP, notează Mediafax, însă, totodată, s-a precizat și că este menținută recomndarea vaccinării pentru toți jucătorii.

”Este vorba de o serie regretabilă de evenimente. Indiferent de modul în care s-a ajuns la această situaţie, Novak este unul dintre cei mai mari campioni, iar absenţa sa de la Australian Open este o pierdere pentru turneul de tenis”, a transmis ATP.