Fetiță româncă de cinci ani, găsită moartă într-un sac de gunoi, în Franța. Mama fetei este distrusă de durere: ”Mi-a luat micuța prințesă”

Publicat: 26 04. 2023, 22:20
Sursa FOTO: Rotalianul.com

Fetița de numai cinci ani a unei familii de români stabiliți în Franța a fost găsită moartă și ascunsă într-un sac de gunoi în apartamentul unui adolescent de 16 ani, care este și principalul suspect în acest caz. Tânărul suferă de probleme psihice și tocmai ieșise dintr-un spital de psihiatrie.

Tragedia a avut loc în localitatea Rambervillers, aflată la 30 de kilometri de arondismentul Epinal din departamentul Vosges, regiunea Lorena din nord-estul Franței.

Părinții micuței au fost cei care au raportat dispariția ei, ieri, în jurul orei locale 15:00, potrivit Le Parisien.

Bănuit de comiterea faptei este un adolescent de 16 ani cu tulburări psihice și care locuiește în apartamentul respectiv. El a fost reținut și apoi arestat la fața locului ca suspect principal.

Mama copilei care a fost răpită și ucisă de un pedofil, măcinată de durere. Fetița a fost găsită fără viață într-un sac de gunoi, după ce a fost răpită de un pedofil, la câteva zile după ce acesta a fost externat dintr-un spital de psihiatrie.

„Sunt distrusă, mi-a ucis copilul”, a spus mama, copleșită de durere și furie. Bianca, așa cum a cerut să fie numită, a rupt tăcerea astăzi, 26 aprilie, și și-a strigat disperarea în fața lumii întregi. Soarta a fost nemiloasă cu fetița ei, care a murit nevinovată, la doar cinci ani.

Potrivit autorităților, un tânăr de 16 ani, a cărui identitate nu a fost făcută publică din motive legale, a răpit-o pe micuța Rose, în vârstă de doar cinci ani, când aceasta se juca pe treptele din fața casei, relatează Mirror.

Câteva ore mai târiziu, după căutările frenetice ale polițiștilor, copila a fost găsită fără viață, dezbrăcată și îndesată într-un sac de gunoi, chiar în casa suspectului.

Adolescentul are probleme psihice grave

„Este prea dureros. Durerea nu va dispărea niciodată. Acum două săptămâni a fost închis într-un spital de boli psihice. De ce l-au externat? Vreau să se facă dreptate, ca să nu mai lăsăm bolnavii afară. Ei nu distrug o singură viață, ei distrug viața întregii familii. Mi-a distrus viața, toate amintirile cu fiica mea, toate planurile, mi-a luat totul. Mi-a luat micuța prințesă. Nu vreau ca astfel de oameni să fie în libertate”, a declarat revoltată Bianca.

Bianca, care este de origine română, schimba scutecul celuilalt copil al ei când micuța a dispărut. Apartamentul în care a fost găsită moartă se află la mai puțin de 200 de metri de casa femeii.

Planul diabolic al suspectului a continuat și după ce a comis crima odioasă și a încercat să-și acopere urmele. Interogat de polițiști, suspectul le-a spus inițial că a văzut o copilă care „se potrivește cu descrierea” făcută și „a arătat către o direcție complet opusă față de locul în care a fost găsită fata”. Apoi, a sunat chiar el la poliție și le-a spus agenților că în fața casei lui este un sac de gunoi cu o persoană decedată în el.

Un oficial al poliției a spus că tânărul de 16 nu era străin pentru autorități. Era cunoscut pentru fapte legate de abuz sexual, inclusiv cele care implică minori.

Au existat rapoarte recente conform cărora suspectul „ar fi atras copile în apartamentul lui, mințindu-le că le va da o pisică”. Suspectul a fost plasat oficial în custodia poliției, unde este audiat.