Focar de ANTRAX, descoperit într-o fermă de capre şi oi din Vrancea. Proprietarul animalelor este internat în spital, cu aceeași boală

Publicat: 04 09. 2025, 23:02
Actualizat: 04 09. 2025, 23:06
Sursă FOTO: Pixabay - caracter ilustrativ

Un focar de antrax a fost confirmat într-o fermă de capre şi oi din judeţul Vrancea, iar autorităţile au convocat Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB), fiind dispuse mai multe măsuri.

Proprietarul animalelor a fost şi el diagnosticat cu aceeași boală, fiind deja internat în spital pentru îngrijiri medicale.

„Prefectura Judeţului Vrancea informează că, urmare a confirmării unui focar de antrax într-o exploataţie de ovine şi caprine din localitatea Ciorăşti, judeţul Vrancea, prefectul judeţului a convocat de urgenţă Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) pentru a coordona măsurile imediate de prevenire şi control a răspândirii bolii”, a transmis, joi, Prefectura Vrancea, potrivit News.ro.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Vrancea, s-au dispus următoarele măsuri:

  • interzicerea mişcării animalelor din exploataţia afectată;
  • supravegherea zilnică a stării de sănătate a animalelor;
  • instituirea unei zone de restricţie în localităţile Ciorăşti şi Satu Nou;
  • vaccinarea de urgenţă a animalelor susceptibile;
  • neutralizarea cadavrelor de animale sub control sanitar-veterinar;
  • dezinfecţia păşunilor, adăposturilor şi mijloacelor de transport utilizate;
  • interzicerea organizării de târguri, expoziţii şi alte evenimente cu animale până la ridicarea restricţiilor.

Autorităţile au transmis şi o serie de recomandări pentru populaţie:

  • să respecte măsurile dispuse de autorităţi;
  • să evite achiziţionarea sau consumul de carne şi produse provenite din animale bolnave sau suspecte;
  • să anunţe imediat medicul veterinar ori autorităţile locale dacă apar suspiciuni privind îmbolnăvirea animalelor.

Sursă FOTO – caracter ilustrativ: Pixabay