Gabriela Firea, mesaj pentru Nicuşor Dan şi Ludovic Orban după ce au anunțat semnarea contractelor de finanţare a 10 spitale din Capitală: “Iar aţi confiscat munca mea şi a echipei mele. Aveţi obrazul gros!”

Publicat: 23 11. 2020, 23:25
Actualizat: 24 11. 2020, 01:28
Gabriela Firea, liderul PSD București și fost primar al Capitalei (FOTO: Gabriela Firea - Facebook)

Gabriela Firea, liderul PSD București și fost Primar General, a postat un mesaj dur pe reţelele de socializare la adresa actalului edil al Capitalei, lui Nicuşor Dan, dar şi a premierului Ludovic Orban pe care îi acuză că au confiscat munca ei şi a echipei sale.

Premierul Ludovic Orban a anunţat că, luni, au fost semnate contractele de finanţare pentru zece spitale din București, iar în total finanţarea pentru Capitală va fi destinată către 22 de spitale, suma fiind de 100 milioane euro.

La eveniment au participat și Primarul Capitalei, Nicușor Dan, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, informează Antena 3.

În replică, Gabriela Firea a răspuns printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook:

Cu plăcere, domnule Dan! Cu plăcere, domnule Orban! Iar ați confiscat munca mea și a echipei mele. Aveți obrazul gros! V-ati lăudat astăzi cu semnarea a 3 dintre contractele de finanțare pentru proiectele STOP COVID realizate de Spitalele Burghele, Colentina și Babes, aflate în subordinea PMB (Spitalul Carol Davila a semnat deja contractul de finantare). Aceste proiecte au fost elaborate de “fosta administratie Firea”, așa cum vă place să spuneți. Acceptăm mulțumirile imaginare pentru că le merităm. În ședința CGMB din luna mai 2020, am solicitat aprobarea pentru proiectele STOP COVID de atragere de fonduri europene, prin POIM, realizate de 5 spitale aflate în coordonarea Municipalității: Spitalul Colentina, Spitalul „Victor Babeș”, Spitalul de Nefrologie „Carol Davila”, Spitalul OMF – de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, precum și unul derulate de ASSMB”, a precizat fostul edil al Capitalei, pe rețeaua de socializare.

Premierul Ludovic Orban a mai precizat, astăzi, că pentru Capitală este prevăzută finanţarea a 22 de spitale în total, iar suma ar fi de 100 milioane euro. La rândul său, primarul Nicușor Dan a afirmat că această criză sanitară fără precedent necesită un răspuns rapid și că primăria Capitalei va colabora cu Guvernul pentru a găsi soluţii. Și pentru aceste declarații, Gabriela Firea a avut câteva comentarii:

Proiecte în valoare de peste 25 milioane euro, pentru care eu și echipa mea am muncit în pandemie, atunci când Nicusor se ascundea prin dulapuri și Orban organiza alegeri anticipate pentru ca era doar o «gripă ușoară». Proiectele, derulate de ASSMB în parteneriat cu spitalele, asigură decontarea sumelor deja cheltuite în Capitală pentru limitarea Covid-19, de la începutul pandemiei și până în prezent, dar și achiziții pentru dotări, aparatură, materiale sanitare și de protecție. Am scris în 21 septembrie 2020 premierului si ministrilor Sanatatii si Fondurilor Europene, pentru ca așteptam încă decontările promise”, a mai spus Gabriela Firea în postarea de pe Facebook.

Firea: “Aţi preferat să ieşiţi cu o minciună şi să vă împaunaţi cu munca mea”

Între timp, am asigurat fonduri în valoare de 15 milioane euro pentru achizițiile esențiale, care nu puțeau aștepta, am cumpărat aparate de testare performanțe, Real Time PCR, un Computer Tomograf dotat cu un model de Inteligentă Artificială, 25 ventilatoare mobile, toate achiziții verificate de Curtea de Conturi. Dacă ați avea o urmă de onestitate, ați fi spus astăzi adevărul! Cine a muncit pentru aceste proiecte, pentru aceste fonduri. Ați preferat să ieșiți cu o minciună și să va impăunati cu muncă mea. Prevăd că așa va fi tot mandatul”, a încheiat mesajul Gabriela Firea.

Gabriela Firea, despre carantinarea din jurul Capitalei: „Este multă birocrație. Viața cetățenilor este îngreunată!”

Gabriela Firea critică măsura de carantinare a celor 14 localități din jurul Capitalei, situate în județul Ilfov, respectiv Otopeni, Măgurele, Alunişu, Dumitrana, Pruni, Vârteju, Corbeanca, Ostratu, Petreşti, Tamaş, Popeşti-Leordeni, Dobroieşti, Fundeni, Mogoşoaia.

Fostul primar spune că măsura îngreunează viața cetățenilor. Firea a vorbit la Antena 3 despre modul în care a fost decisă carantinarea localităților din jurul Bucureștiului.

Am concluzionat că este o hărnicie a unor persoane care realmente nu se pricep la acest domeniu, şi a nu te pricepe, nu este o ruşine atât de mare, nu ne-am născut învăţaţi (…) Este deja o aroganţă pe care o constat. Pur şi simplu suntem unici, dar din păcate unici la capitolul negativ, să carantinăm localităţi care pur şi simplu nu pot fi carantinate la modul propriu. De exemplu, toate instituţiile importante ale judeţului Ilfov sunt în municipiul Bucureşti, precum Prefectura judeţului Ilfov, Consiliul Judeţean al judeţului Ilfov, Spitalul Judeţean Ilfov. Toate sunt în Capitală”, a declarat, printre altele, Gabriela Firea.