Prima pagină » Actualitate » Guvernul Tomac, tot mai aproape de realitate. Cine sunt miniștrii confirmați și ce nume-surpriză se negociază

Guvernul Tomac, tot mai aproape de realitate. Cine sunt miniștrii confirmați și ce nume-surpriză se negociază

Premierul desemnat, Eugen Tomac, sustine o declaratie de presa la finalul consultarilor cu membri ai PSD privind sustinerea noului Executiv, in Bucuresti, luni, 8 iunie 2026. RAUL STEF / MEDIAFAX FOTO

Premierul desemnat Eugen Tomac a confirmat o parte dintre numele pe care intenționează să le propună Parlamentului pentru viitorul Guvern. Negocierile pentru definitivarea echipei guvernamentale continuă. Lista include mai multe nume de consilieri prezidențiali, diplomați, foști demnitari, funcționari publici.

Potrivit premierului desemnat Eugen Tomac, viitorul Executiv ar urma să aibă 3 vicepremieri. Unul dintre aceștia va fi ministrul Educației, urmând ca ceilalți doi să coordoneze domeniile economiei și digitalizării.

Iată cum va arăta guvernul propus de premierul desemnat, potrivit Mediafax. Miniștrii confirmați și cei cu care încă se poartă negocieri.

Sorin Costreie, propus la Educație și pentru funcția de vicepremier în Cabinetul Tomac

Sorin Costreie este propunerea anunțată pentru Ministerul Educației. Ar urma să ocupe și una dintre cele 3 funcții de vicepremier din viitorul Executiv. Premierul desemnat a declarat că acesta a acceptat să preia portofoliul Educației și funcția de vicepremier, urmând să aibă atribuții care nu se vor limita strict la domeniul educației.

Sorin Costreie, propus ca ministru al Educației în guvernul Tomac. Foto: Evz.ro

Costreie este consilier prezidențial pentru educație și cercetare din 17 noiembrie 2025. Potrivit Administrației Prezidențiale, este profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Are specializări în filosofia matematicii, filosofia limbajului și filosofia științei.

Înainte de numirea la Cotroceni, Costreie a avut o activitate îndelungată în mediul universitar. Potrivit CV-ului publicat de Universitatea din București, el este cadru didactic la Facultatea de Filosofie, unde lucrează din 1997. A fost implicat în diferite structuri universitare și rețele academice europene. CV-ul său mai menționează calitatea de președinte al UNICA – Network of Universities from the Capitals of Europe – și rolul de coordonator al alianței CIVIS la nivelul Universității din București.

Luca Niculescu, propus ministru al Afacerilor Externe

Luca Niculescu este propunerea confirmată pentru Ministerul Afacerilor Externe. Premierul desemnat a invocat, în declarațiile publice, rolul lui Niculescu în dosarul aderării României la OCDE, precizând că acesta a acceptat să facă parte din viitorul guvern.

Luca Niculescu, ambasadorul român la Paris / Sursa: Facebook - Luca Niculescu

Luca Niculescu, ambasadorul român la Paris / Sursa: Facebook – Luca Niculescu

Niculescu este în prezent secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și coordonator național pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Potrivit MAE, între 2016 și 2022 a fost ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Franța, Principatul Monaco și Principatul Andorra.

Înainte de intrarea în diplomație, Luca Niculescu a avut o carieră prolifică în mass-media. A fost redactor-șef al RFI România și corespondent în România pentru mai multe instituții media franceze.

Dacă va fi validat de Parlament, Niculescu ar prelua Externele într-o perioadă în care dosarele principale ale României vizează aderarea la OCDE, relația cu partenerii europeni și euroatlantici, sprijinul pentru Republica Moldova și coordonarea pozițiilor de politică externă în contextul războiului din Ucraina.

Dan Neculăescu, propus ministru al Apărării

Dan Neculăescu este propunerea anunțată pentru Ministerul Apărării. Este reprezentant permanent al României la NATO din februarie 2022. Înainte de această funcție a fost secretar de stat pentru afaceri strategice în Ministerul Afacerilor Externe. El este diplomat de carieră și lucrează în MAE din octombrie 2002, având rang diplomatic de ambasador.

Biografia sa diplomatică include funcții legate de securitate, afaceri strategice, OSCE, neproliferare și controlul armamentelor. Potrivit NATO, Neculăescu a contribuit, în cariera sa diplomatică, la pregătirea unor summituri NATO și la dezvoltarea parteneriatelor strategice ale României cu Statele Unite, Polonia și Turcia, în special pe dimensiunea de securitate.

Teodor Dulceață, propus ministru al Mediului

Teodor Dulceață este propunerea anunțată pentru Ministerul Mediului. Premierul desemnat a subliniat că Dulceață lucrează de mai mult de 10 ani în minister și că ocupă funcția de secretar general adjunct.

Pagina Ministerului Mediului îl citează pe Teodor Dulceață drept secretar general adjunct. Potrivit CV-ului public, acesta a ocupat funcții în administrația publică și în structuri aflate în zona mediului, inclusiv la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Vladimir Ionaș, propus ministru al Dezvoltării

Vladimir Ionaș (foto) este propunerea anunțată de Tomac pentru Ministerul Dezvoltării. Premierul desemnat a declarat că Ionaș a acceptat să facă parte din echipa pe care o va prezenta Parlamentului. Eugen Tomac a legat această propunere de tema reformei administrației și de relația cu autoritățile locale.

Ionaș este de profesie sociolog și are o vastă experiență în sondaje de opinie, metodologie, comportament electoral, marketing și consultanță politică. Potrivit profilului publicat de Aspen Institute România, el a lucrat în cadrul Grupului de Studii Socio-Comportamentale Avangarde. A coordonat peste 1.000 de sondaje naționale și locale și a participat la proiectarea unor exit-polluri pentru alegeri prezidențiale, locale și parlamentare.

Ionaș a fost consilier de stat în Cancelaria prim-ministrului, unde s-a ocupat de teme de politică externă, relația cu societatea civilă, mediul academic și administrația publică. Este și președinte al organizației Roundtable on Ethnic Relations.

Nicolae Istudor, propus ministru al Agriculturii

Nicolae Istudor este propunerea anunțată de Eugen Tomac pentru Ministerul Agriculturii. Istudor este rector al ASE din martie 2016. A fost și prorector și profesor universitar doctor, cu activitate didactică în domenii precum logistica întreprinderilor agroalimentare, dezvoltare regională și rurală și burse de mărfuri agroalimentare.

Între aprilie 2004 și ianuarie 2005, el a fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu responsabilități în zona dezvoltării rurale și politicilor agricole. În perioada 2001–2004, a fost director general în același minister, cu atribuții privind managementul unităților agroalimentare, evaluarea, monitorizarea și controlul.

Diana Morar, variantă pentru Ministerul Muncii

La Ministerul Muncii poziția va fi ocupată de Diana Morar, avocată și fost deputat PNL în legislatura 2020–2024.

Diana Morar a fost aleasă deputat în circumscripția Bistrița-Năsăud, pe listele PNL, mandatul său fiind validat în decembrie 2020. Activitatea sa politică a fost legată inițial de Partidul Național Liberal, iar în 2024 a trecut la Forța Dreptei, formațiunea condusă de Ludovic Orban, candidând ulterior din partea alianței Dreapta Unită.

Înainte de mandatul parlamentar, Morar a fost numită secretar de stat la Ministerul Justiției, în ianuarie 2020, în perioada Guvernului Orban. La acel moment, presa consemna că era avocat și că deținuse anterior funcția de consilier municipal PNL la Bistrița.

Miniștri vehiculați / portofolii neconfirmate

Ministerul Culturii – Adrian Papahagi

Adrian Papahagi este profesor universitar și filolog. A candidat fără succes pentru un mandat de deputat din partea PDL, a fost implicat în înființarea PMP și a anunțat în 2014 că se retrage din politică.

Ministerul Finanțelor – Bogdan Glăvan sau o persoană din zona BNR

Pentru Finanțe sunt vehiculate mai multe nume. Bogdan Glăvan este profesor universitar de economie și director al Centrului „Murray Rothbard”. Poziția ar putea merge însă și la o persoană din zona BNR.

Ministerul Economiei – Radu Burnete

Radu Burnete este consilier al președintelui Nicușor Dan pe probleme economice și sociale și fost director executiv al Confederației Patronale Concordia. Numele său este vehiculat pentru portofoliul Economiei.

Ministerul Energiei – Sorin Elisei

Sorin Elisei este vehiculat pentru portofoliul Energiei. El are experiență în sectorul energetic, consultanță și administrație, fiind asociat în ultimii ani cu Ministerul Energiei, unde a lucrat pe zona politicilor energetice.

Ministerul Transporturilor – Ionuț Laurențiu Mașala

Ionuț Laurențiu Mașala este director economic în cadrul CNAIR și are experiență în zona financiară și administrativă a companiei responsabile de infrastructura rutieră națională.

Ministerul Justiției – Cosmin-Alexandru Soare-Filatov

Cosmin-Alexandru Soare-Filatov este consilier al președintelui Nicușor Dan pe probleme constituționale. Are pregătire juridică și experiență în zona dreptului constituțional.

Pentru Ministerul de Interne și al Sănătății nu au fost încă înaintate nume clare.

AUTORUL RECOMANDĂ

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
UDMR îi întoarce spatele lui Tomac privind noul Guvern: „NU AVEM argumente suficiente să votăm un guvern din care nu facem parte”
Digi24
Primele declarații ale șoferului de TIR lovit de polițiștii locali din Constanța
Cancan.ro
Care sunt singurii 3 Faimoși care au REFUZAT să se întoarcă în Dominicană, la marea finală Survivor 2026
Prosport.ro
Fosta noră a lui Ion Țiriac e din nou în centrul atenției. Ileana Lazariuc e definită de lux şi a semnat contractul
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
Mediafax
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Click
Soția lui Kanye West șochează din nou cu ținuta ei. Bianca Censori „părea desprinsă din garderoba unui film SF”
Digi24
Panică la Kremlin. Serviciile secrete au oprit camerele de supraveghere din jurul lui Putin
Cancan.ro
Nu a primit 100.000 de euro! Câți bani a încasat Gabi Tamaș, de fapt, pentru că a câștigat Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Kim Kardashian a făcut senzație la Monaco! A apărut într-un top transparent, iar bustul generos s-a văzut în toată splendoarea
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Programul Rabla 2026 ar putea începe în iunie cu un buget majorat: Ce mașini vor fi eligibile
Descopera.ro
Plantele „vorbesc” între ele? Ce au descoperit cercetătorii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Descopera.ro
Muntele care unește Mediterana cu cerul. Tahtali, gigantul calcaros al Antalyei și telecabina care cucerește norii