Joe Biden vs. Vladimir Putin și simbolismul primei întâlniri: ”Summitul pune Rusia în aceeași ligă cu SUA”

Publicat: 14 06. 2021, 12:53
Actualizat: 14 06. 2021, 13:09
Vladimir Putin (s) și Joe Biden / Colaj foto - Mediafax FOTO

Prima întâlnire dintre Joe Biden și Putin nu va aduce rezultate palpabile pe termen scurt, cu atât mai mult cu cât fiecare parte va prefera să nu facă mutări decisive pe tabla de șah neutră pusă la dispoziție de Elveția. Summitul de la Geneva pune față în față două forțe mondiale incontestabile, iar analiștii au creionat deja primele puncte de reper ale acestui eveniment cu implicații politice și geostrategice la nivel global.

Putem asista la un război al declarațiilor, însă trebuie luată în calcul și atitudinea politically correct a celor doi lideri. Dincolo de tesiunile acumulate între SUA și Rusia, în ultima perioadă, o astfel de întâlnire se transformă într-o realizare în sine, susțin experți de la Moscova, care precizează că Vladimir Putin – un președinte care a demonstrat, în timp, că ține enorm la propria imagine – nu va renunța la ”armura” confecționată, interesant fiind, în aceste condiții, cine va fi liderul care va reuși, într-o formă sau alta, să ”spargă gheața”.

Cum sunt poziționate cele două tabere înaintea primelor mutări? Specialiștii creionează următoarea imagine de ansamblu:

  • Rusia nu s-a ferit să declare că au plasat SUA în capul listei cu ”statele neprietenoase”.
  • Pe de altă parte, SUA au taxat – prin sancțiuni – Rusia, acuzată de încălcarea drepturilor omului, anexarea Crimeei sau interferențe cibernetice repetate în timpul alegerile americane și nu numai.

În consecință, privirile tăioase, aruncate pe sub sprâncene, nu au cum să lipsească de la această întâlnire, dar ele vor fi disimulate prin intermediul unor declarații cosmetizate diplomatic, de ambele părți, consideră analiștii politici.

”M-am obișnuit cu atacuri din tot felul de unghiuri și din tot felul de zone. Nimic nu mă surprinde”

Vladimir Putin

Putin își întreține imaginea prin astfel de întâlniri simbolice

”Țarul” de la Kremlin nu pornește niciodată la drum fără a avea mutări de rezervă, iar o astfel de afirmație a devenit deja un laitmotiv, concluzie agreată atât de experții ruși, cât și de cei americani. Mai mult, susțin aceștia, ego-ul președintelui rus este alimentat, constant, prin astfel de întâlniri la nivelul cel mai înalt, iar summitul de la Geneva nu poate face excepție de la regulă.

”Summitul este important din punct de vedere al simbolismului; pune Rusia în aceeași ligă cu SUA, iar pentru Putin, simbolismul nu este lipsit de importanță”, declară Andrei Kortunov, directorul grupului de reflecție RIAC (Consiliul Afacerilor Internaționale din Rusia) de la Moscova, citat de BBC.

Joe Biden efectuează prima sa vizită în străinătate de la preluarea mandatului – fiind prezent la summitul G7 organizat în Marea Britanie și la summitul NATO – și, ceea ce nu trebuie neglijat, este cel care a propus această întâlnire cu Vladimir Putin.

În astfel de condiții, analiștii politici consideră că Rusia ar fi avantajată din start, cu atât mai mult cu cât discutăm despre un summit de sine stătător, nu de unul anexat altui eveniment. ”Voi ne-ați invitat, iată că răspundem afirmativ acestei invitații, nu putem fi acuzați că apăsăm frâna în relațiile dintre țările noastre”, se poate concluziona.

”Putin dorește, cu siguranță, să fie egalul președintelui SUA. Vrea să fie respectat, dar în condițiile sale. Vrea să își demonstreze puterea și, totodată, dorește să fie membru al clubului”, spune și analistul politic Lilia Șevțova.

Vladimir Putin: ”Sunt probleme unde putem lucra împreună”

Președintele rus a declarat, de altfel, pregătind pas cu pas această întâlnire, că există ”probleme” unde se poate ”lucra împreună” cu SUA, fiind vorba, înainte de toate, de discuții privind controlul armelor nucleare, conflictele regionale, inclusiv Siria și Libia, dar și schimbările climatice.

”Dacă putem crea mecanisme pentru a lucra la aceste probleme, atunci cred că putem spune că summitul nu a fost în zadar”, a trasmis Vladimir Putin, mutând provocator înainte de întâlnirea cu Joe Biden.

”Președintele Biden poate să-l privească pe președintele Putin în ochi și să spună: Asta sunt așteptările Americii. Acesta este ceea ce reprezintă America. Aceasta este ceea ce înseamnă America”, a punctat Jake Sullivan, consilierul pentru probleme de securitate națională de la Casa Albă.

Pe de altă parte, acest summit așteptat cu mare interes are loc și într-un moment în care Rusia acuză deschis Vestul că îi este adversar, ”atitudinea ostilă” fiind deja o sintagmă consacrată.

La Forumul Economic din această lună, desfășurat la Sankt Petersburg, Putin a susținut, o dată în plus, că ”SUA vor să controleze dezvoltarea Rusiei”, iar cu doar câteva zile înainte, transmisese că va înfrunta orice agresor străin care ar dori să ”muște” Rusia.

Reducerea costurilor și riscurilor relației contradictorii a Rusiei cu SUA

La nivel social și economic, mai spune Andrei Kortunov, în Rusia sunt probleme, iar Vladimir Putin ar fi avantajat de o detensionare a relației cu SUA, pas cu pas.

”În mod clar, el (n.red. – Vladimir Putin) crede că SUA sunt un adversar care nu dorește bine Rusiei și nu cred că această viziune se va schimba”, mai spune Andrei Kortunov, directorul grupului de reflecție RIAC de la Moscova, potrivit BBC.

Totuși, tensiunea ar putea să scadă cu câteva grade, iar aceasta ar fi, de altfel, și dorința Rusiei în această ”partidă” desfășurată pe termen mediu și lung.

”În calitate de politician rațional, Putin ar dori să reducă costurile și riscurile asociate acestei relații contradictorii. Publicul rus nu are apetit pentru victorii în politica externă, ca înlocuitor pentru soluționarea problemelor sociale și economice arzătoare de acasă. Orice ar dori Vladimir Putin, nu cred că poate câștiga nimic (n.red. – în plan intern) escaladând tensiunea în relațiile cu SUA”, conchide Andrei Kortunov.

Drepturile omului, doar ”aperitivul” întâlnirii de la Geneva

Fiind o întâlnire propusă de Joe Biden și acceptată de Vladimir Putin, ne putem aștepta ca ”ritmul” să fie impus – deși termenul poate părea oarecum exagerat – de președintele american.

Totuși, o astfel de desfășurare a scenariului de la Geneva îi conferă și un avantaj președintelui rus, acela de a vedea unde dorește să ”puncteze” Biden și să reacționeze în consecință.

”Joe Biden își va cânta melodia – preludiul său despre Alexei Navalnîi și drepturile omului; apoi Vladimir Putin își va interpreat melodia – afirmând SUA rămân neschimbate ca atitudine”, mai spune analistul politic Lilia Șevțova.

Însă acest aspect va fi doar ”aperitivul” întâlnirii de la Geneva, urmând a se trece la ”felul principal”, respectiv reducerea, pe cât posibil, a tensiunii dintre SUA și Rusia, astfel încât ambele părți să ajungă la un compromis de moment care să permită pregătirea viitoarelor mutări.