Ministrul Transporturilor anunță măsuri stricte pentru navigația ambarcațiunilor, pe două lacuri din județul Cluj. Cătălin Drulă: „Fără poluare și pericole”

Publicat: 06 07. 2021, 08:42
Actualizat: 06 07. 2021, 09:30

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat marți, prin intermediul unui comunicat, că ”a semnat un ordin prin care impunem măsuri stricte privind navigația ambarcațiunilor pe lacurile Tarnița și Fântânele”, din județul Cluj. Potrivit acestuia, turiștii și locuitorii din aceste zone „au dreptul la apă curată, liniște, siguranță și apă în care pot înota fără a fi expuși la substanțe toxice”.

„Fără poluare și pericole pe lacurile Tarnița și Fântânele. Am semnat un ordin de ministru prin care impunem măsuri stricte privind navigația ambarcațiunilor pe lacurile Tarnița și Fântânele, din județul Cluj. Astfel, este interzisă navigația oricărei ambarcațiuni propulsate cu combustibili fosili. Sunt permise numai cele electrice, cu vele, vâsle sau pedale. Municipiul Cluj se aprovizionează cu apă din aceste lacuri, iar poluarea lor nu poate fi acceptată”, a scris ministrul, pe rețeaua de socializare.

El a vorbit și despre eradicarea poluării fonice, „ceea ce este un lucru extraordinar atât pentru rezervația naturală din jurul lacurilor, cât și pentru turiștii care petrec o vacanță acolo”.

Totodată, a fost reglementată și viteza maximă permisă pentru ambarcațiuni, la 15 km/h, iar zonele de navigație și cele de înot vor fi clar delimitate pentru siguranța turiștilor.

„Prin ordinul de ministru se instituie și amenzi contravenționale pentru nerespectarea acestor reguli. Supravegherea respectării regulamentului, precum și aplicarea de sancțiuni cade în sarcina autorităților locale”, a precizat Drulă.

La final, ministrul Transporturilor și-a motivat decizia luată, spunând că toți „clujenii au dreptul la apă curată, turiștii au dreptul la liniște, siguranță și apă în care pot înota fără a fi expuși la substanțe toxice”.

„Și, nu în ultimul rând, natura – fauna și flora – din zonă are dreptul să fie protejată prin aplicarea unor măsuri, care nu pot fi catalogate altfel decât de bun simț”, a spus el.

FOTO – Facebook.com/catalindrulausr