Prima pagină » Actualitate » Misiune umanitară a Forțelor Aeriene Române în Elveția. Șase pacienți răniți în club, transportați la un spital din Paris cu o aeronavă C-27J Spartan

Misiune umanitară a Forțelor Aeriene Române în Elveția. Șase pacienți răniți în club, transportați la un spital din Paris cu o aeronavă C-27J Spartan

O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat – vineri seara – din Baza 90 Transport Aerian Otopeni spre Elveția, pentru a transporta șase pacienți cu arsuri către un spital din Paris, Franța, anunță Ministerul Apărării Naționale (MApN).

„O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a plecat vineri, 2 ianuarie, în jurul orei 19.00, din Baza 90 Transport Aerian, de la Otopeni, cu destinația Elveția, pentru a transporta șase pacienţi diagnosticaţi cu arsuri la un spital din Paris, Franța. Pe timpul zborului, pacienții vor fi monitorizați de o echipă medicală mixtă asigurată de Forțele Aeriene Române și de UPU SMURD al Spitalului Floreasca”, precizează MApN.

Misiunea a fost aprobată la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), în baza cererii autorităților din Confederația Elvețiană, prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

„România își reafirmă, astfel, solidaritatea cu Confederația Elvețiană și angajamentul de a contribui activ la gestionarea situațiilor de urgență majore, atunci când este solicitat sprijin internațional, având ca prioritate salvarea vieții și protejarea sănătății persoanelor afectate”, mai arată sursa citată.

FOTO – Caracter ilustrativ: Facebook.com/mapn.ro

MApN a mai desfășurat misiuni similare

„Ministerul Apărării Naționale a mai acționat, în 2025, în baza acestui mecanism. Astfel, în luna martie, o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a transportat pacienţi diagnosticaţi cu arsuri de la Skopje, Macedonia de Nord, la un spital din Vilnius/Lituania”.

Zeci de persoane au murit și peste 100 au fost rănite, în urma unui incendiu care a avut loc în noaptea de Revelion într-un bar din stațiunea de schi de lux Crans-Montana, din Alpii elvețieni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Diferențe uriașe în dezvoltarea economică din Europa. Cât e averea medie pe adult
Digi24
Când s-a schimbat relația lui Zelenski cu Trump: „A fost un moment istoric”
Cancan.ro
Video halucinant: momentul în care drona este doborâtă de un avion de luptă: 'Ce e asta, mă?'
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu, goală pe barcă! Imaginile au strâns sute de mii de aprecieri
Adevarul
„Sunt idioți”. Reacția furibundă a șefului Ryanair la adresa europarlamentarilor, după noile reguli pentru bagajele de mână
Mediafax
„Nu-mi pasă că ești primar”: un șofer a bătut un ales local după ce i-a cerut să încetinească
Click
Investiție colosală la poalele Făgărașului. Un oraș aproape pustiu va fi readus la viață în urma a două investiții importante
Digi24
„Vor mai muri copii”. Avertismentul sumbru al medicului Cîrstoveanu
Cancan.ro
Bona Irinei Columbeanu spune pentru prima dată ce a trăit în vila de la Izvorani: 'Pentru mine, la doar 18 ani, a fost o schimbare uriașă'
Ce se întâmplă doctore
„Ajungeam acasă și plângeam în fiecare zi.” Drama trăită de Marc Cucurella departe de terenul de fotbal: ce diagnostic a primit fiul său
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
MApN: O nouă dronă a fost doborâtă de un F-16 românesc lângă granița cu Ucraina. Este al doilea incident în mai puțin de 24 de ore
Descopera.ro
Meta brevetează o tehnologie pentru detectarea stării de spirit prin analizarea constantă a tonului vocii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Descopera.ro
Mușchii generează unde electrice care arată ca o rețea neuronală