Monica Pop. „Nu mă vaccinez împotriva COVID. Dacă fac leucemie? Cum poți să știi inducția genetică pe care o face ăsta, atât de scurt?”

Publicat: 19 11. 2020, 12:36
Medicul oftalmolog Monica Pop / Sursa FOTO: Facebook

Medicul oftalmolog Monica Pop a declarat miercuri seară că nu se va vaccina împotriva Covid, de frica reacțiilor adverse!

„Categoric nu mă voi vaccina și nici nu voi da vreun sfat cuiva să se vaccineze atâta timp cât acest vaccin e făcut în 3 luni

Dacă facem leucemie, Doamne ferește!, după vaccinul ăsta?! Cum poți să știi inducția genetică pe care o face ăsta, atât de scurt? Peste 5 ani ne putem vaccina! Categoric!

„Peste 3 ani face leucemie unul care face vaccinul”

Domnul Gâdea, are efectele secundare pe termen scurt, dar alea pe termen lung unde sunt? Că vă mai spun încă o dată, peste 3 ani face leucemie unul care face vaccinul. Și fac toți”, a precizat Monica Pop la Antena 3.

Monica Pop este de părere că vaccinul împotriva Covid-19 nu poate fi administrat oamenilor de rând în mod obligatoriu deoarece, pentru moment, nu se cunosc efectele adverse și mai ales cele pe termen lung.

Este foarte normal ca populația medicală să fie reticentă, pentru că nimeni nu vrea un vaccin făcut foarte repede, care nu a trecut proba timpului. El poate avea un impact genetic și nu ai de unde să știi ce urmări va avea.

„Nu există niciun vaccin administrat populației care să fie administrat asa repede, fără teste”

Din cunoștințele mele, nu există niciun vaccin administrat populației care să fie administrat asa repede, fără teste. În prospect trebuie să scrie care sunt riscurile imediate și cele pe termen lung. Una din femeile testate a făcut mielită, e compromisă”, a răbufnit Monica Pop.

Despre efectele adverse ale vaccinului anti-Covid a vorbit și profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul OMS în România. El susține că „nu putem să ne așteptăm la alte efecte secundare decât cele care au fost observate în studiul clinic de fază 3. Până acum au fost reacții de durere la locul administrării, subfebrilitate sau un ușor disconfort pentru o perioadă de câteva ore. Nimic altceva, cel puțin din ce relatează producătorii”.