Motivul nebănuit pentru care pe Terra nu pot exista, niciodată, munți mai înalți de 10.000 m

Puțini știu că pe planeta noastră nu pot exista munți mai înalți de 10 km. Chiar dacă pare surprinzător, motivul nu ține doar de tectonica plăcilor sau de eroziune, ci de limitele fizice ale rocilor și de gravitația Pământului. Pe măsură ce un munte crește, greutatea sa apasă tot mai mult asupra rocilor de la bază.

Acestea, deși extrem de dure, au o rezistență limitată: la un anumit punct, nu mai pot susține presiunea și încep să se deformeze lent sau să se fractureze.

Această „limită de rezistență” a rocilor explică de ce Muntele Everest, cel mai înalt munte de pe Pământ, ajunge doar la aproximativ 8.848 de metri. Dacă ar fi fost mai înalt, rocile de la bază nu ar fi rezistat și muntele s-ar fi „lăsat” sau prăbușit în timp.

Gravitația Pământului, densitatea rocilor și echilibrul izostatic al scoarței creează astfel un plafon natural pentru înălțimea munților. Pe alte planete, cu gravitație mai mică, cum este Marte, munții pot fi mult mai înalți, exemplul clasic fiind vulcanul Olympus Mons, care depășește 20 km. Astfel, limita de aproximativ 10 km a munților terestri nu este întâmplătoare, ci rezultatul fizicii fundamentale a materialelor și al gravitației.

Recomnadarea autorului: ORAȘUL turistic, aflat la cea mai mare altitudine din România, trece printr-o criză fără precedent. De ce turiștii vin, iar localnicii pleacă