Prima pagină » Actualitate » Nicuşor Dan atacă la CCR Legea energiei electrice şi a gazelor naturale. Spune că actul normativ a fost adoptat cu încălcarea limitelor reexaminării

Nicuşor Dan atacă la CCR Legea energiei electrice şi a gazelor naturale. Spune că actul normativ a fost adoptat cu încălcarea limitelor reexaminării

Luiza Dobrescu
Nicuşor Dan atacă la CCR Legea energiei electrice şi a gazelor naturale. Spune că actul normativ a fost adoptat cu încălcarea limitelor reexaminării

Președintele României, Nicușor Dan, a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012.

Nicușor Dan a trimis șefei CCR, Elena Simina Tănăsescu, o Lege care a fost transmisă inițial spre promulgare în data de 25 noiembrie 2023. Textul aducea o serie de modificări regimului juridic aplicabil prosumatorilor prin realizarea distincției între prosumatorul persoană juridică și prosumatorul persoană fizică.

„Modificările aduse vizau și o serie de norme care reglementează activitatea acestora, precum creșterea limitei de putere instalată pentru care se poate solicita compensare cantitativă la 400 kW, introducerea, în definiția prosumatorului, a posibilității de a stoca energia, de a vinde direct energia unui alt consumator racordat direct la instalația de producție și de a se compensa energia produsă în exces cu cea consumată la alt loc de consum, dacă este la același furnizor și la același operator de distribuție.

Totodată, actul normativ dispunea creșterea la 900 kW a limitei puterii instalate a centralei prosumatorului până la care acesta nu plătește dezechilibrele cauzate în rețea. Distinct de modificările aduse Legii nr. 123/2012, în forma inițială transmisă la promulgare, legea intervenea și asupra Codului fiscal, extinzând sfera prosumatorilor care nu au obligația de a emite facturi pentru puterea instalată de la 27 kW la 900 kW pe loc de consum”, reiese din textul sesizării.

Președintele României a formulat o cerere de reexaminare în data de 12 decembrie 2023, prin care a solicitat reevaluarea unor soluții.

„Față de cele de mai sus, în raport și cu bogata jurisprudență a Curții Constituționale în materia limitelor sesizării Parlamentului pentru reexaminarea legii prin cererea de reexaminare formulată de Președintele României, limite trasate exclusiv pe cale jurisprudențială, legea criticată a fost adoptată nu doar cu încălcarea art. 1 alin. (5) și art. 77 alin. (2), ci și cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituție.

În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteți sesizarea de neconstituționalitate și să constatați că Legea pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 este neconstituțională”, se mai arată în sesizare.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

S-a stabilit data pentru judecarea neconstituţionalităţii legii trimisă la CCR de Nicuşor Dan, pentru funcţionarea Academiei de Științe Agricole

Nicuşor Dan cere CCR să declare neconstituţionale prevederile legii privind funcționarea Academiei de Științe Agricole„Gheorghe Ionescu-Șișești”. Încălcarea aceleiași legi a stat la baza dosarului DNA – ICA/ Dan Voiculescu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Ce a scris Ann Widdecombe în ultimele minute de viață. Mesajele fostei deputate au fost făcute publice
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?