Percheziții la o agenție de turism din Capitală. Compania falsifica buletine de analize COVID-19 şi le oferea turiştilor care călătoreau în străinătate

Publicat: 06 04. 2021, 10:25
Percheziții la o agenție de turism din Capitală. Compania falsifica buletine de analize COVID-19 şi le oferea turiştilor care călătoreau în străinătate

Polițiștii din Capitală au pus în aplicare un mandat de percheziție la o agenție de turism care falsifica buletine de analize SARS-Cov-2, apoi le vindea persoanelor care urmau să călătorească în afara țării.

„Luni, 5 aprilie a.c., poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare un mandat de percheziție la punctul de lucru al unei agenții de turism, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și zădărnicirea combaterii bolilor, existând suspiciunea că ar oferi contra cost buletine de analize medicale falsificate, cu rezultat negativ pentru virusul SARS-CoV-2, persoanelor ce călătoresc în afara țării.

Din datele și probele administrate în cauză de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Capitalei a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada ianuarie 2021 – până în prezent, o societate comercială cu obiect de activitate turism, ar oferi contra cost buletine de analize medicale falsificate, cu rezultat negativ pentru virusul SARS-CoV-2, persoanelor ce călătoresc în afara țării.”

Administratorul agenției de turism – o femeie în vârstă de 33 de ani

„Astfel, la data de 5 aprilie a.c. a fost pus în aplicare un mandat de percheziție, la adresa punctului de lucru al societății, în urma probatoriului administrat rezultând că administratorul societății, o femeie în vârstă de 33 de ani, ar fi întocmit în fals 11 buletine de analize medicale cu rezultat negativ la detecția virusului SARS-CoV-2, în numele unei societăți medicale, pentru clienții agenției de turism, în vederea producerii de consecințe juridice constând în permiterea intrării pe teritoriul statului de destinație.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și zădărnicirea combaterii bolilor, fiind efectuate verificări pentru stabilirea întregii activități infracționale în cauză.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a transmis Poliția Română.