Povestea emoționantă de IUBIRE dintre o nevăzătoare și un bărbat complet sănătos. „Dacă aș putea să-mi scot ochii, ți-aș da ție unul”

Publicat: 14 02. 2024, 20:18

Se spune că dragostea nu cunoaște bariere, iar dovada vie sunt doi tineri din Iași care sunt căsătoriți de 11 ani în condiții total deobsebite.

Roxana are 31 de ani și este nevăzătoare, iar soțul ei, Ionuț are 42 de ani și este perfect sănătos.

Tânăra și-a pierdut total vederea în adolescență, din cauza unei cataracte netratate la timp, care ulterior s-a transformat în glaucom.

Familiile celor doi s-au opus căsătoriei, dar ei au trecut și peste acest hop, arată Ziarul de Iași

„Am vorbit la telefon timp de 4 ani. El nu știa atunci că eu nu mai văd deloc de la 16 ani. Nu i-am spus pentru că eram conștientă că s-ar putea să nu mai vorbească cu mine. Îl și testam, puneam fete să-i dea mesaje. Iar mie îmi plăcea cum vorbea, de el. Într-un final, i-am spus la telefon care e adevărul. Știți ce a făcut? A venit să mă fure, la propriu, de acasă. Și îl auzeam prin apel cum îi zicea tatălui lui că sunt frumoasă”, a povestit Roxana.

După ce Ionuț a adus-o la Iași pe Roxana, au urmat momente grele.

„Ai mei nu au vorbit cu mine trei luni, îl făceau în toate felurile. Apoi, mama lui… nici ea nu prea era de acord. Normal, nu mai avuseseră pe nimeni cu deficiență de vedere. Nu știa ce va fi, dacă se va descurca Ionuț. Ulterior, m-a cunoscut mai bine și a văzut că ce bine ne înțelegem, că nu e nevoie ca el să mă ajute la orice, că pot să fac și curat, de toate”, a adăugat ea.

„Dacă eram văzătoare, nu-l mai vedeam pe el”

Când au aflat că Roxana nu mai are nicio șansă să își recupereze vederea, Ionuț i-a făcut cea mai frumoasă declarație de dragoste.

„El mi-a spus așa «Dacă aș putea să-mi scot ochii, ți-aș da ție unul. Eu să văd cu unul, tu cu celălalt, ar fi suficient». Când am auzit asta, mi-am dat seama că mă iubește, că nu ar avea vreun alt motiv să stea cu mine”, spune Roxana.

Împreună, Roxana și Ionuț și-au construit propria casă, iar activitatea lor principală este apicultura.

„Am devenit foarte îndemânatică în ceea ce privește munca cu stupi. Facem mierea și o livrăm personal. Este afacere de familie. Unii clienți nu credeau că sunt nevăzătoare la cât de bine mă descurc. Sunt foarte activă, nu pot să stau în casă deloc. Mă joc cu nepoțeii, merg la unghii, adică el mă lasă acolo, apoi își vede de treabă. Modelul îl alege tehniciana. Sunt mândră de realizările noastre. Eu l-am convins să obțină permisul de conducere, am mers cu el la fiecare ședință. L-a luat din prima încercare. M-am bucurat ca la nuntă. În general, majoritatea oamenilor sunt nerecunoscători, cu cât au mai mult, cu atât vor mai mult. Noi nu suntem așa”, a spus Roxana.

Ei spun că rețeta unei relații fericite constă doar din două lucruri: iubire și sprijin.

Sursa foto: Ziarul de Iași