Primele ROȘII românești, producție 2024, vor fi livrate în piețe. Cât costă un kilogram de tomate / Încălzirea solariilor, 2500 de lei/zi!

Publicat: 12 03. 2024, 16:07
Foto caracter ilustrativ / Sursa FOTO: flickr.com

Mai sunt doar câteva zile până când în piețele agroalimentare vor apărea primele roșii românești crescute în sol. Producătorii deja se gândesc la profitul pe care îl așteaptă și calculează prețul de vânzare a mărfii.

Cel mai mare producător din Buzău are solariile puse la punct.

Roșiile de Buzău, pregătite să ajungă în piețe

Primele tomate sunt deja coapte, după cum arată un reportaj al Antena 3. Producția va ajunge pe tarabe, însă, cu un preț pe măsură, iar tot calculul are la bază cheltuielile cu încălzirea spațiilor acoperite.

Costurile sunt uriașe, cu mult mai mari decât anul trecut, dar cultivatorii trag nădeje că vor recupera banii din prețul de vânzare.

Mircea Tatu cultivă roșii pe mai bine de 4000 de metri pătrați, în solarii încălzite.

El susține că producția sa va ajunge pe tarabe imediat după data de 15 martie.

Dacă la început marfa se va vinde cu un preţ piperat este pentru că fiecare comerciant trebuie să își recupereze investițiile cu încălzirea solariilor. Iar la aceste costuri se adaugă și lucrările agricole, toate realizate prin metode naturale.

Din calculele sale, producătorul buzoian arată că numai încălzirea solariilor îl costă 2500 de lei pe zi. Și, cum nici măcar nu am ajuns la 12 martie, iar vremea e în continuare capricioasă, solariile trebuie încălzite fără oprire.

În plus de asta, roșiile se coc în funcție și de cum au fost polenizate.

Prin  urmare, toate aceste costuri se vor regăsi în prețul roșiilor. Iar dacă în 2023 un kilogram costa 33 de lei, anul acesta trebuie să ne așteptăm la o majorare cu cel puțin 10%. Astfel, primele roșii românești crescute la sol se vor vinde în 2024 cu 37 de lei kilogramul.