Care este RELIGIA din România cu cea mai mare creștere. Numărul credincioșilor aproape s-a dublat, în ultimii 30 de ani

Publicat: 16 10. 2023, 21:28
Actualizat: 16 10. 2023, 21:30
Sursa FOTO - caracter ilustrativ

După 1989, autoritățile din România au făcut patru recensăminte, în 1992, 2002, 2011 și 2022, iar rezultatele au arătat că toate cultele au înregistrat o scădere a numărului de credincioși, chiar dacă în unele cazuri s-au înregistrat creșteri temporare de la un recensământ la următorul. Explicația este legată de faptul că populația totală a României a scăzut considerabil, de la 22.810.000 în 1992 la 19.053.000 de locuitori la 2022.

Atunci când Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat rezultatele preliminare ale recensământului din 2022, în ceea ce privește apartenența religioasă, cultul care a înregistrat cea mai mare creștere numerică a fost cel penticostal, de la aproximativ 362.000 în 2011 la peste 404.000 în 2022, scrie Fanatik.

O creștere a mai înregistrat Biserica Ortodoxă Sârbă, la care numărul enoriașilor a crescut de la 20.000 la 55.000, deși în acest caz este mai degrabă vorba de o trecere a ortodocșilor sârbi din Banat de sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe Române sub cea a Patriarhiei de la Belgrad.

În 2002, în România fuseseră recenzați 324.000 de penticostali, iar în 1992 doar 220.000, ceea ce înseamnă că în numai 30 de ani, interval care acoperă o singură generație, numărul de credincioși afiliați acestui cult aproape s-a dublat, de la 220.000 la 404.000.

Creșterea este și mai spectaculoasă din perspectiva ponderii lor în populația generală a României, mai scrie sursa citată. Astfel, dacă în 1992, ei reprezentau doar aproximativ 1% din populație, ponderea a crescut la 1,5% în 2002, 1,92% în 2011 și 2,5%.

Deci, în trei decenii, penticostalii au devenit, procentual, de 2,5 ori mai mulți întrucât numărul lor a crescut, iar cel al populației totale s-a redus.

Celelalte culte neoprotestante au stagnat

În timpul regimului comunist, cultele neoprotestante erau privite cu suspiciune și chiar persecutate, atunci când nu erau interzise de-a dreptul, cum a fost cazul Martorilor lui Iehova. Dar, odată cu libertatea religioasă de după 1989, niciunul dintre aceste culte nu a reușit să aibă mai mulți credincioși, cu excepția penticostalilor.

Deși cultele neoprotestante încurajează, în general, prozelitismul activ, în afară de penticostali niciuna dintre aceste confesiuni nu a reușit să-și majoreze ponderea în populația totală, iar numărul de credincioși a scăzut.

Astfel, baptiștii reprezintă 0,6% din populație, ca și în 1992, dar numărul lor a scăzut de la 129.000 la 103.000. Adventiștii de Ziua a Șaptea au rămas la 0,4%, iar la ei scăderea a fost de la 97.000 la 65.000.

Martorii lui Iehova au fost recenzați separat în 2011, când s-au declarat aparținând acestei religii 49.000 de persoane. Un deceniu mai târziu erau cu 6.000 mai puțini.

De altfel, cultul penticostal este în expansiune și la nivel mondial. Conform unei estimări făcute în 2011 de către Pew Research Center, la nivel global existau 279 de milioane de penticostali ceea ce reprezenta 4% din populația lumii. Însă, numărul acestora este mai greu de stabilit cu precizie, deoarece nu este o biserică ierarhizată, existând mai multe curente teologice în interiorul său și de biserici independente.

Nici Biserica Greco-Catolică nu și-a revenit după persecuția din timpul regimului comunist, cu toate că este o biserică cu o vechime mult mai mare decât cultele neoprotestante.

În anul 1992, 223.000 de oameni s-au declarat catolici de rit grec, dar apoi declinul a fost unul accelerat, chiar mai rapid decât declinul populației.

În 2002, numărul lor era de 191.000, iar în 2011 coborâse deja la 150.000. În acest moment, mai există aproximativ 120.000, ceea ce înseamnă un declin de aproape 40% în numai 30 de ani.

Sursa FOTO – caracter ilustrativ: Shutterstock