România vinde un milion de doze Pfizer către Coreea de Sud + schimb medical pentru un alt lot de 450.000 doze Moderna

Publicat: 01 09. 2021, 16:12
Actualizat: 01 09. 2021, 20:14

Un total de 1,53 milioane de doze de vaccin Covid-19 din România sosesc în Coreea începând de joi, 02 septembrie 2021.

Coreea de Sud a declarat miercuri că 1,5 milioane de doze de vaccinuri COVID-19 vor veni din România începând de săptămâna aceasta ca parte a unui program de cooperare în domeniul vaccinului cu țara est-europeană, transmite Reuters.

„Cele două țări schimbă vaccinuri și rechizite medicale începând cu 10 august pentru cooperare reciprocă pe fondul unei penurii globale de vaccinuri”, a declarat Lee Ki-il, primul ofițer de control al CDSCH, în cadrul briefingului de miercuri.

„Drept urmare, Coreea a cumpărat 1.053.000 de doze de vaccinuri Pfizer de la guvernul român”, a spus Lee, „iar România a donat 450.000 de  doze Moderna [în schimbul] consumabilelor medicale furnizate de Coreea printr-o donație”.

„La cea de-a 60-a aniversare a relațiilor diplomatice ale celor două țări, guvernul român a mulțumit Coreei că a furnizat truse de diagnosticare în martie anul trecut, în primele zile ale Covid-19”, a spus Lee.

Această cantitate ar urma să fie folosită pentru administrarea dozei suplimentare, începând din luna octombrie.

Sediul central din Coreea de Sud a declarat că 1.053.000 de doze de vaccinuri Pfizer și 450.000 de vaccin Moderna vor ajunge la Aeroportul Internațional Incheon joi și miercurea viitoare.

Dintre acestea, un prim lot de 526.500 de vaccinuri Pfizer va ateriza în Coreea joi, la ora 15:00. Restul de 526.500 de doze de Pfizer și toate cele 450.000 de doze Moderna vor ajunge la ora 15:00, miercurea viitoare.

Vaccinurile Pfizer sunt fabricate în Belgia și expiră pe 30 septembrie.

Vaccinurile Moderna au fost fabricate de firma farmaceutică spaniolă Rovi, iar datele de expirare variază între 12 noiembrie și 5 decembrie.

Luna trecută, producătorul american de vaccinuri a declarat că va putea furniza doar mai puțin de jumătate din cele 8,5 milioane de doze planificate pentru luna august.

După protestul de la Seul, Moderna a declarat că intenționează să ofere Coreei de Sud 7 milioane de vaccinuri până la 5 septembrie, dar incertitudinea cu privire la aprovizionarea cu vaccin persistă.

Incertitudinea cu privire la aprovizionarea cu vaccin persistă, deoarece autoritățile sanitare au spus anterior că datele de livrare nu erau documentate într-un contract, ci au fost trimise printr-un e-mail.

Coreea de Sud și-a imunizat cu schemă completă aproximativ 31% din populație în timp ce 57% dintre cei 52 de milioane de sud-coreeni au primit cel puțin prima doză.

Guvernul de la Seul vrea ca 70% din populație să primească cel puțin o doză de vaccin până la finele lunii curente. Rata mortalității COVID în această țară este de aproximativ 0,9%.

Țara a înregistrat 2.025 de noi cazuri de Covid-19, inclusiv 1.992 de infecții locale, crescând numărul total de cazuri la 253.445, conform Agenției Coreene de Control și Prevenire a Bolilor (KDCA).

Prin comparație, România se situa, luna trecută, între ultimele 5 state dintr-un total care include țările Uniunii Europene, Marea Britanie și Rusia.

În ultima săptămâna din august, țara noastră raporta 27% din populație imunizată cu schema completă, în urma Rusiei, 29%, dar înaintea Bulgariei, 16%.

În cadrul unui acord bilateral de schimb de vaccinuri, Coreea de Sud a primit, de asemenea, 782.000 de doze de Pfizer de la Israel în iulie. 

România vinde 700.000 doze de vaccin guvernului irlandez

Recent, presa europeana spunea că tările cel mai puțin vaccinate din Europa, precum România și Bulgaria caută oportunități de a-și vinde vaccinurile pe care nu le pot administra propriei populații.

Pentru a evita stocurile neutilizate de vaccinuri de la data expirării, România a obținut recent un acord cu Irlanda.

Guvernul irlandez anunța, la începutul lunii, un acord cu România pentru achiziționarea a 700.000 de doze suplimentare de vaccinuri Covid-19.