Sebastian Burduja, la Gândul Exclusiv: „Dacă partidul îmi va cere, mă voi prezenta la alegerile pentru Sectorul 1”

Publicat: 17/11/2023, 13:59
Sebastian Burduja, ministrul Energiei și președinte al PNL Sector 1, a fost invitatul lui Bogdan Pavel la Gândul Exclusiv. Ministrul a anunțat că nu exclude o candidatură la Primăria Sectorului 1.

„Ca președinte de filială, cred că trebuie să îți asumi să candidezi și să confrunți direct electoratul. Sunt președinte la Sectorul 1. Categoric, dacă partidul îmi va cere, mă voi prezenta la alegerile pentru Sectorul 1. Cred că toți președinții de filială ai Partidului Național Liberal trebuie să facă asta. Am fost și eu în situația în care, din păcate, am susținut alt candidat la Sectorul 1. Cunoaștem cu toții povestea de acolo. Sectorul 1 nu a ieșit bine pentru bucureșteni, nu neapărat pentru Partidul Național Liberal. M-am dus pe o listă de parlamentare. Este mai confortabil. Totuși, pentru un om politic, și nu spun pentru un politician, ci om politic, testul este să câștigi încrederea într-o competiție directă”, a declarat Sebastian Burduja.

Acesta mărturisește că nu îl atrage ideea de europarlamentar.

„Nu este pe lista mea de dorințe. Parlamentul European are importanța lui, dar mult mai multe avem de făcut în România”, spune ministrul Energiei.

Nicolae Ciucă este, fără niciun dubiu, varianta PNL pentru alegerile prezidențiale, a menționat liderul PNL Sector 1. „Este președintele partidului. Conform statutului, regulamentului, președintele partidului este și candidatul pentru cea mai înaltă funcție în stat”, a precizat Sebastian Burduja.

Întrebat care sunt țintele PNL privind alegerile locale, europarlamentare și prezidențiale, Sebastian Burduja a spus: „Este un proces. În acest moment, noi am primit o sarcină ca până la începutul lunii decembrie să venim, pe baza unor analize foarte exacte, cu o țintă de voturi pentru alegerile următoare. Asta vom face. Și în Sectorul 1 ne propunem să avem un scor mai bun decât la precedentele alegeri. De altfel, în sondajele noastre am crescut un ultimii 4 ani. Ne-am asumat de la bun început această eroare a alegerilor anterioare. Sigur, nu a fost decizia filialei, ci a partidului. Atunci când primarul a venit împotriva interesului cetățeanului, noi am spus că nu putem să girăm aceste abuzuri. La finalul zilei, bucureștenii din Sectorul 1 trăiesc mai prost, într-un sector mizerabil. Mai au de plătit și amenzi, penalități pentru procesele pe care primăria le pierde pe bandă rulantă.”

Urmăriți AICI emisiunea integrală
Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără...
Descoperirea secolului! Breaking news!
Dovezile găsite acasă la Alexandru Piscan, presupusul spion al rușilor: fotografii și filmări detaliate de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
UNGURII, la ani lumină de România. Deja nu se mai poate face NIMIC, totul s-a...
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Vulturii și‐au schimbat traseul de migrație pentru a evita războiul din Ucraina
×