Oamenii de știință au dezvăluit o perspectivă înfricoșătoare asupra viitorului sistemului nostru solar. Soarele ar putea „arunca” planetele în spațiu de 100 de ori mai repede decât se estima

Oamenii de știință au dezvăluit o perspectivă înfricoșătoare asupra viitorului sistemului nostru solar, iar sfârșitul lumii ar putea veni mult mai devreme decât se aștepta.

Odată ce Soarele va ajunge la sfârșitul duratei sale de viață, acesta va trece printr-o transformare dramatică, devenind un obiect fierbinte și dens, cunoscut sub numele de pitică albă. În trecut, experții credeau că orbitele ordonate ale planetelor vor supraviețui acestei transformări finale încă 100 de miliarde de ani. Cu toate acestea, noi calcule sugerează că sistemul nostru solar va ajunge la un sfârșit haotic de 100 de ori mai devreme, conform Daily Mail.

Cercetătorii afirmă acum că planetele își vor pierde ordinea orbitală la doar un miliard de ani după ce Soarele se va transforma într-o pitică albă, adică peste aproximativ 10 miliarde de ani de acum înainte.

Acest lucru se întâmplă deoarece Soarele va muri printr-o serie de „impulsuri” violente, care vor zgudui fundamentele stabile ale sistemului solar.

Coautorul studiului, profesorul Jim Fuller, fizician teoretician de la Caltech, a declarat pentru Daily Mail: „Nu știm exact ce se va întâmpla, deoarece procesul este haotic. Însă lucrarea noastră arată că cel puțin una dintre planetele exterioare ale sistemului solar va fi probabil expulzată sau se va ciocni cu o altă planetă la scurt timp după ce Soarele se va transforma într-o pitică albă.”

La fel ca toate stelele, Soarele se menține într-un echilibru delicat între forța zdrobitoare a propriei gravitații și puterea enormă a reacțiilor de fuziune a hidrogenului, care au loc în nucleul său.

Cu toate acestea, peste aproximativ patru sau cinci miliarde de ani, Soarele își va consuma ultimele rezerve de hidrogen, iar acest echilibru va fi perturbat, cu rezultate dezastruoase.

În lipsa hidrogenului pe care să îl consume, steaua va începe să fuzioneze atomi de heliu, determinând extinderea și răcirea straturilor exterioare și transformarea sa într-o gigantă roșie uriașă.

În timp, steaua muribundă va începe să-și arunce straturile exterioare în spațiu, sub formă de nori de praf și gaz, lăsând în urmă un nucleu stelar foarte dens, cunoscut sub numele de pitică albă. În trecut, oamenii de știință credeau că acest proces se va desfășura mai mult sau mai puțin uniform, Soarele pierzând 46% din masa sa într-un flux constant și regulat.

Deși catastrofal pentru viața de pe Pământ, acest proces gradual nu ar modifica în mod semnificativ centrul de greutate al sistemului solar, lăsând neafectate orbitele planetelor exterioare.

Estimările sugerează că planetele exterioare ar trebui să rămână stabile timp de cel puțin 100 de miliarde de ani. În schimb, se credea că orbita planetei Uranus ar putea rămâne stabilă timp de un cvintilion de ani, adică de peste 70 de milioane de ori mai mult decât vârsta actuală a Universului.

Cu toate acestea, datele obținute de observatorul orbital Gaia al Agenției Spațiale Europene arată acum că trecerea stelelor de la stadiul de gigantă roșie la cel de pitică albă este mult mai agitată.

Profesorul Fuller afirmă: „Pierderea de masă a Soarelui în stadiul de gigantă roșie se va produce prin evenimente distincte de expulzare, similare ejecțiilor de masă coronală, dar mult mai ample.”

Planetele ar putea începe să se ciocnească sau să fie aruncate în spațiu

Cercetătorii estimează că Soarele va trece prin aproximativ 4.600 de astfel de evenimente de expulzare, fiecare eliberând aproximativ o zecime de miime din masa sa, echivalentul a 33 de planete de mărimea Pământului.

Fiecare dintre aceste impulsuri va împinge ușor Soarele în direcția opusă, asemenea unei nave spațiale care își activează propulsoarele, modificându-i viteza cu aproximativ 7 metri pe secundă.

Dacă aceste erupții s-ar produce uniform pe suprafața Soarelui, efectele lor s-ar anula reciproc. Cu toate acestea, deoarece distribuția lor este aleatorie, aceste mici impulsuri se pot acumula treptat, până când întregul sistem solar își pierde echilibrul.

„Fiecare dintre acestea îi dă Soarelui un mic «impuls», care face ca orbitele planetelor să devină ușor excentrice”, afirmă profesorul Fuller.

„O serie de astfel de impulsuri determină creșterea excentricității orbitelor, ceea ce face ca planetele să interacționeze gravitațional între ele, destabilizându-și în cele din urmă orbitele, astfel încât se ciocnesc între ele sau se expulzează reciproc din sistemul solar.”

În 9 din 10 simulări, Jupiter sau Saturn ar putea fi aruncate în spațiu

În studiul lor, publicat în revista The Astrophysical Journal Letters, cercetătorii au realizat 700 de simulări privind evoluția posibilă a pierderii de masă a Soarelui, dintre care 45 au reprezentat cele mai probabile scenarii. Acestea au arătat că orbitele planetelor vor deveni haotice mult mai devreme decât se anticipase.

În aproape 80% dintre cele mai probabile scenarii, planetele exterioare au început să-și intersecteze traiectoriile cu mult înainte ca Soarele să-și fi încheiat pierderea straturilor exterioare. În cele mai nefavorabile scenarii, planetele exterioare ar începe să se deplaseze pe orbitele unele celorlalte încă din momentul în care Soarele ar fi pierdut doar 10% din masa sa.

Și mai îngrijorător, simulările au arătat că cel puțin una dintre planetele exterioare va fi probabil expulzată complet din sistemul solar. În nouă din zece simulări, cel puțin una dintre planetele gigante gazoase, Jupiter și Saturn, este aruncată în spațiu înainte ca Soarele să-și fi încheiat transformarea.

În câteva simulări îngrijorătoare, Saturn a fost expulzat din sistemul solar la mai puțin de câteva milioane de ani după ce Soarele a început să piardă masă.

„Vestea bună” este că toate acestea s-ar putea să nu schimbe prea mult soarta vieții pe Pământ.

„Soarta planetelor interioare – Mercur, Venus și Pământul – nu se schimbă cu adevărat”, explică profesorul Fuller.

„Acestea vor fi înghițite de Soare atunci când acesta va evolua într-o gigantă roșie, peste aproximativ cinci până la șase miliarde de ani.”