PREMIERĂ. SIIJ, ordonanță de renumărare a voturilor din toți sacii ridicați la alegerile locale din Sectorul 1. Surse GÂNDUL.RO: „Este foarte grav, aproape jumătate din saci sunt fără sigilii!”

Publicat: 09 02. 2021, 17:47
Actualizat: 09 02. 2021, 18:09
SIIJ, ordonanță de renumărare a voturilor din toți sacii ridicați la alegerile locale din Sectorul 1. Surse GÂNDUL.RO: ”Este foarte grav, aproape jumătate din saci sunt fără sigilii!”

Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a emis, astăzi, o ordonanță de renumărare a a voturilor din toți sacii ridicați la alegerile locale din Sectorul 1.

Din verificările efectuate până acum acum au rezultat probleme foarte mari la 62 secții de votare, transmit surse judiciare, ÎN EXCLUSIVITATE, pentru GÂNDUL.RO.

”Spre exemplu, la secția 159 din strada Nazarcea – cartierul Bucureștii Noi – lipsesc din voturile exprimate 850 voturi pentru primarul sectorului și 900 pentru Primarul General al Capitalei”. Mai mult, aceleași surse ne-au declarat că situația este una gravă, având în vedere numărul foarte mare de saci cu voturi care nu au sigilii.

”La secția 159, pe imaginile camerelor de luat vederi apare, în mai multe rânduri, și fostul candidat la alegerile prezidențiale, Emanuel Onoriu, fiul lui Gabi Luncă”, afirmă, ÎN EXCLUSIVITATE, sursele GÂNDUL.RO.

”Este foarte grav, aproape jumătate din saci sunt fără sigilii!”, spun sursele judiciare. Renumărarea voturilor va dura cel puțin o lună de zile, iar polițiștii și procurorii fac acum exact ceea ce ar fi trebuit să facă Biroul Electoral Central.

Trebuie menționat, în acest context, că la Tribunalul Municipiului București se află pe rol două dosare care privesc anularea alegerilor din Sectorul 1 în urma cărora Clotilde Armand a devenit primar.

„Falsificarea documentelor și evidențelor electorale”

Acest dosar este unul ”greu”, fiind vorba despre ”abuz în serviciu”, ”folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid politic pentru obținerea de foloase necuvenite”, ”sustragerea sau distrugerea de înscrisuri”, dar și ”falsificarea documentelor și evidențelor electorale”.

Pe data de 2 octombrie 2020, PSD – Sector 1 a înaintat o plângere către SIIJ reclamând ”comiterea unor fapte de natură penală” în contextul alegerilor locale, iar SIIJ a dispus începerea urmăririi penale in rem.

După încheierea procesului electoral, urmau a fi ridicați sacii cu buletine de vot din 67 de secții, dar s-a constatat că un sfert din aceștia nu aveau atașată eticheta cu numărul secției de votare de unde proveneau.

”Predarea sacilor cu buletinele de vot și listele electorale de la cele 166 de secții de votare la camera de corpuri delicte”

”Pentru continuarea cercetărilor, se impune efectuarea următoarelor activități de cercetare penală: 

  • identificarea buletinelor de vot corespunzătoare fiecărei secții de votare
  • numărarea voturilor din cadrul fiecărei secții de vot și confruntarea rezultatelor cu numărul de votanți înscriși pe listele de vot corespunzătoare fiecăreia din cele 166 secții de votare Sector 1 (cât și a votanților înscriși pe listele suplimentare)
  • confruntarea rezultatelor obținute după numărarea voturilor de la cele 166 de secții de votare cu datele înscrise în procesele verbale de consemnare a rezultatelor votării
  • predarea sacilor cu buletinele de vot și listele electorale de la cele 166 de secții de votare (…) la camera de corpuri delicte, unde vor fi păstrate până la finalizarea cercetărilor în prezenta cauză
  • efectuarea și a altor acte de urmărire rezultate din context”, se menționează în ordonanța SIIJ.

Operațiunea de renumărare a voturilor de la Sectorul 1 va fi efectuară de lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Termenul de soluționare a acestei ordonanțe SIIJ este 8 aprilie 2021.